UPDATE Proteste în Rusia de ziua președintelui Putin: peste 270 de arestări (ONG)

Poliția rusă a arestat sâmbătă peste 270 de persoane în 80 de orașe, în urma unor proteste prin care opoziția a marcat din Extermul Orient până la Marea Baltică ziua de naștere a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, informează Reuters și AFP.

La Moscova, în Piața Roșie, polițiștii au reținut pentru scurt timp câteva persoane, dar nu au constatat încălcări ale legii. În alte localități, potrivit organizației neguvernamentale non-profit OVD-Info, au fost arestați cel puțin 270 de manifestanți. Un martor a declarat agenției Reuters că forțele de ordine au arestat cel puțin 10 protestatari la Sankt Petersburg, orașul natal al lui Putin, unde au ieșit în stradă cei mai mulți oameni — circa 3000, potrivit unui jurnalist de la AFP.

Manifestanții au cerut eliberarea opozantului Alexei Navalnâi, care execută o pedeapsă de 20 de zile de închisoare pentru încălcarea reglementărilor privind întrunirile publice.

Navalnâi intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din Rusia, în martie anul viitor, deși comisia electorală centrală a declarat că nu are acest drept, din cauza unei condamnări anterioare la închisoare, cu suspendare.

Putin — acum în vârstă de 65 de ani, din care în ultimii 18 a dominat scena politică din Rusia — nu și-a anunțat încă oficial candidatura pentru al patrulea mandat de președinte. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, cota de popularitate a liderului de la Kremlin este de aproximativ 80%, iar dacă alegerile prezidențiale ar avea loc chiar acum, el ar fi reales cu aproape 70% din voturi.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

2 Inginerie de top pe A1 / Viaducte uriașe la Boița, construite prin metode avangardiste

3 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

4 Ucraina ar fi lovit Rusia cu racheta Ruta Block 1, fondată de un antreprenor rus

5 „Waterloo-ul” lui Putin? / Prăbușirea unui Su-57 lângă Moscova, un semn al declinului rusesc