UPDATE Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat; peste 600 de participanți la momentul de vârf

UPDATE Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat; peste 600 de participanți la momentul de vârf

UPDATE ORA 22.12 Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat vineri seara, în a 18-a zi de când au început manifestațiile antiguvernamentale, în jurul orei 22,00 mai aflându-se în zonă numai câteva zeci de protestatari.

Peste 600 de participanți la protest s-au aflat în fața Guvernului la momentul de vârf din jurul orei 21,00, când s-a intonat imnul de stat, au fost aprinse lanternele telefoanelor mobile și apoi s-a scandat insistent, minute în șir, "Demisia, demisia".

Protestatarii au venit, ca și în serile trecute, dotați cu steaguri tricolore, ale SUA și UE, cu vuvuzele și fluiere, unii dintre ei având pe brațe banderole inscripționate cu mesajul "Rezist". În grupul de manifestanți au fost prezenți și câțiva copii minori, însoțiți de părinți.

Pe pancartele purtate de unii dintre ei se putea citi mesaje cum ar fi "Hoția e letală!", "Vă rugăm, vă cerem, vă somăm: Nu mai furați", "Vrem o Românie europeană", "Trebuie să utilizezi timpul ca pe o unealtă, nu ca pe o cârjă. L-ați folosit greșit, e timpul pentru demisie".

Printre scandările strigate de protestatari au mai fost "PSD, ciuma roșie", "Noaptea ca hoții, ziua ca proștii", "Nu cedăm. Rezistăm", "DNA să vină să vă ia", "Zi de zi vom fi aici".

Circulația rutieră pe bulevardele care traversează Piața Victoriei nu a fost oprită de către forțele de ordine, protestatarii rămânând grupați în scuarul din centrul pieței. Mitingul s-a desfășurat fără incidente.

UPDATE ORA 20.44 Protestul desfășurat vineri seara în fața Palatului Cotroceni s-a încheiat

Participanții la manifestația desfășurată vineri seara, în a 13-a zi de proteste în fața Palatului Cotroceni, au început să plece începând cu ora 20,00, după ce la momentul de vârf în zonă s-au aflat peste 150 de persoane.

Protestatarii dotați cu steaguri tricolore, vuvuzele, fluiere au cerut demisia președintelui Klaus Iohannis.

Oamenii au scandat lozinci cum ar fi "Nu vă e frică, și Iohannis pică", "Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm", "Demisia", "Vrem guvernare, nu vrem instigare", "Pas cu pas, să scăpăm de sas", "Tu ai stricat, că ne-ai instigat".

Pe pancartele purtate de unii dintre participanții la protest se puteau citi următoarele mesaje — "Halt, Klaus & Co", "Jos Iohannis, trădătorul țarii", "Vrem pace", "CSM, incompetența ucide", "Jos poliția politică — DNA și SRI", "Soros + Macovei = Love".

O parte din manifestanți au jucat și într-o horă pe ritmurile melodiei "Doamne, ocrotește-i pe români", ce se auzea din difuzoarele unei stații de amplificare.

ORA 18.56 Proteste București: Manifestanții au început să se adune în Piața Victoriei și la Palatul Cotroceni

Manifestanții au început să se strângă vineri seară în Piața Victoriei și la Palatul Cotroceni.

Aproximativ o sută de persoane au venit în fața Guvernului, fiind a 18-a zi de proteste.

Tot în jur de o sută de oameni se află în fața Palatului Cotroceni.

Echipaje de jandarmi și polițiști asigură ordinea publică la aceste evenimente.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa