UPDATE Putin îi mulţumeşte lui Trump pentru informaţiile care au permis dejucarea unor atentate

UPDATE Putin îi mulţumeşte lui Trump pentru informaţiile care au permis dejucarea unor atentate

Casa Albă a confirmat că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut duminică o convorbire telefonică în cadrul căreia liderul rus i-a mulţumit lui Trump pentru colaborarea CIA, care a dus la evitarea unui atac terorist la Sankt Petersburg, transmite agenţia EFE.

Kremlinul informase anterior asupra acestei discuţii, a doua în mai puţin de o săptămână între cei doi lideri.

"Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a sunat astăzi pe preşedintele Donald Trump pentru a-i mulţumi pentru avertizarea transmisă Rusiei de agenţiile de informaţii ale Statelor Unite referitoare la un complot terorist important în Sankt Petersburg", a arătat Casa Albă, într-un comunicat difuzat duminică.

Conform acestuia,"în baza informaţiei furnizate de SUA, autorităţile ruse au putut captura teroriştii chiar înainte de un atac ce ar fi putut ucide un mare număr de persoane".

"Nu s-au pierdut vieţi de cetăţeni ruşi iar atacatorii terorişti au fost capturaţi şi sunt acum încarceraţi. Preşedintele Trump a apreciat telefonul primit şi i-a spus preşedintelui Putin că el şi întreaga comunitate de informaţii din Statele Unite au fost încântaţi că au ajutat la salvarea atâtor vieţi", se arată în comunicatul Casei Albe.

De asemenea, Trump a subliniat importanţa cooperării serviciilor de informaţii în lupta antiteroristă, iar ambii lideri au fost de acord că "aceasta serveşte ca un exemplu al lucrurilor pozitive care se pot întâmpla" atunci când cele două ţări cooperează.

"Putin a transmis mulţumirile sale şi felicitările directorului Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Mike Pompeo" şi întregii sale echipe, adaugă comunicatul, care relevă că, după convorbirea cu omologul rus, Trump l-a sunat la rândul său pe Pompeo "pentru a-i felicita pe el, pe oamenii săi foarte talentaţi şi întreaga comunitate de informaţii pentru o muncă bine făcută".

Serviciul Federal de Securitate (FSB, fost KGB) a anunţat în această săptămână arestarea a şapte persoane care plănuiau o serie de atentate în Sankt Petersburg, fosta capitală ţaristă a Rusiei.

În special, relevă EFE, respectivul grup intenţiona să comită un atentat sinucigaş duminică, în catedrala Kazanski, de pe bulevardul Nevski, cel mai aglomerat din oraş.

Sankt Petersburg a fost scena, în aprilie, a atentatului cel mai grav din istoria sa, atunci când un kamikaze a ucis 14 oameni în metroul oraşului.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a mulţumit duminică - într-o convorbire telefonică - omologului său american, Donald Trump, pentru informaţiile furnizate Rusiei de către CIA, care au permis dejucarea unor atentate la Sankt-Petersburg, a transmis AFP.

Respectivele informaţii au permis 'descoperirea şi arestarea unui grup terorist care pregătea' comiterea unor atentate în al doilea oraş al Rusiei, menţionează Kremlinul într-un comunicat. 'Informaţiile primite de la CIA s-au dovedit a fi suficiente pentru detectarea, căutarea şi arestarea criminalilor', se mai arată în acelaşi text.

Serviciul rus de informaţii FSB a anunţat vineri că a destructurat o celulă a grupării jihadiste Statul Islamic (SI), care avea în plan să comită mai multe atentate pe 16 decembrie în locuri foarte frecventate din Sankt-Petersburg. În cursul operaţiunii desfăşurate miercuri şi joi au fost arestate şapte persoane şi s-au confiscat explozivi, arme automate şi muniţii.

Kremlinul a mai precizat că, în convorbirea lor telefonică, Putin i-a cerut lui Trump 'să transmită gratitudinea sa directorului CIA şi personalului operativ al serviciilor de informaţii americane', asigurându-l totodată că dacă 'serviciile speciale ruse vor primi informaţii despre riscuri teroriste legate de SUA le vor transmite imediat colegilor americani'. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Sorin Popescu, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”