UPDATE Referendumul din Turcia s-a desfășurat pe un teren inegal, estimează misiunea comună de observatori a OSCE și APCE

UPDATE Referendumul din Turcia s-a desfășurat pe un teren inegal, estimează misiunea comună de observatori a OSCE și APCE

Referendumul din Turcia de pe 16 aprilie privind extinderea prerogativelor președintelui Recep Tayyip Erdogan s-a desfășurat în condiții inechitabile, a indicat luni misiunea comună de observatori din partea OSCE și a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), într-un comunicat, transmite AFP.

' Referendumul s-a desfășurat pe un teren inegal, iar cele două tabere nu au beneficiat de aceleași oportunități', a declarat deputatul român Cezar Florin Preda, șeful delegației APCE.

'Modificări târzii ale procedurilor de numărare (a voturilor) au eliminat o garanție importantă' împotriva fraudelor, a adăugat Preda, făcând aluzie la decizia autorităților de a accepta buletine neștampilate cu sigiliul oficial.

Cele două principale partide de opoziție, CHP (social-democrat) și HDP (prokurd), au denunțat decizia Înaltului Consiliu Electoral (YSK) de a valida aceste buletine, anunțându-și intenția de a depune contestații.

'În ziua referendumului nu au existat probleme majore, cu excepția unor regiuni, însă nu putem decât să regretăm absența observatorilor din partea societății civile', a mai spus Cezar Preda.

'Nu vorbim despre fraude. Nu avem nicio informație despre acest subiect', a subliniat Preda, citat de AFP, precizând că aceasta 'nu ține de competența noastră'.

El a notat totuși că, 'la modul global, referendumul nu a fost la înălțimea criteriilor Consiliului Europei', iar 'cadrul legal a fost inadecvat pentru desfășurarea unui proces cu adevărat democratic'.

Reprezentantul APCE a mai arătat că referendumul a fost organizat în condițiile stării de urgență, în vigoare după puciul eșuat din iulie 2016. 'O stare de urgență nu ar trebui să fie folosită niciodată pentru a submina statul de drept', a punctat Cezar Preda.

Deși aspectele tehnice ale procesului de vot au fost bine gestionate, votanților nu li s-au pus la dispoziție informații imparțiale despre elemente cheie ale reformei, iar limitările libertăților fundamentale au avut un efect negativ, afirmă comunicatul.

La rândul său, Tana De Zulueta, membră a delegației OSCE, a declarat că, în Turcia, campania a fost 'pătată de înalți responsabili care i-au asimiliat pe susținătorii opțiunii ''nu'' cu simpatizanți ai teroriștilor, iar în numeroase cazuri, acești susținători s-au confruntat cu intervenții ale poliției și incidente violente la evenimentele lor'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ucraina, lovitură în inima aviației strategice ruse / A distrus un aparat-radar rar A-100 și avionul secret A-60 care transportă un sistem laser d…

2 VIDEO Asta a filmat o dronă ucraineană în Pokrovsk, cel mai fierbinte punct al luptelor sângeroase cu Rusia...

3 Ăsta este ministrul Apărării din România? / După ce citiți, să încercați să vă răspundeți la întrebarea despre diferența dintre USR și PSD...

4 Judecătoare: „Justiția, ca în anii '50, cînd se practica mascarada judiciară” / „Prescripția, cea mai mare escrocherie, pentru salvarea marii corupții”

5 Uite o informație care spune multe despre ce medici vom avea în anii următori...