UPDATE Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

UPDATE Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, la Melbourne, în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o neașteptat, cu 7-6 (1), 6-3, pe Carla Suarez Navarro (Spania), a zecea favorită.

Cîrstea (26 ani, 78 WTA) s-a impus după o oră și 33 de minute în fața ibericei (28 ani, 12 WTA) și este singura româncă rămasă în cursă la simplu din șase care au fost la debutul tabloului principal.

Suarez a început bine meciul și a condus cu 2-0, dar apoi Cîrstea a luat trei ghemuri la rând, cele două mergând cap la cap până în tiebreak. Iberica a luat primul punct, dar apoi românca nu i-a mai lăsat nicio șansă și și-a adjudecat primul set cu 7-6 (1).

În setul secund, Cîrstea a început cu break, dar apoi ambele jucătoare au câștigat doar contra serviciului, până la 3-2 pentru reprezentanta noastră, care a reușit să își fructifice serviciul, iar apoi s-a desprins la 5-2. Carla Suarez a avut o zvâcnire de orgoliu și a mai reușit un break (3-5), dar Sorana a încheiat meciul pe serviciul adversarei cu 6-3 în setul secund.

Cîrstea a făcut 5 duble greșeli, față de 2 ale adversarei, a avut 25 de winners, față de 11 Suarez, și a făcut 37 de erori neforțate, iberica având 34.

Sorana și-a creat nu mai puțin de 14 oportunități de break, din care a transformat doar 5.
Cîrstea are acum 4-1 în meciurile directe cu Suarez Navarro, în fața căreia pierduse ultima confruntare, în 2009, la Marbella, 6-2, 6-7 (5), 6-2 pentru spaniolă în semifinale.

În turul al treilea, Cîrstea o va înfrunta pe americanca Alison Riske, victorioasă cu 7-6 (7), 4-6, 6-1 în fața chinezoaicei Shuai Zhang (cap de serie numărul 20).

Sorana are 2-1 în meciurile directe cu Riske (26 ani, 42 WTA), care s-a impus în 2009 la US Open în calificări, cu 6-2, 7-6 (4), românca învingând în 2013 în optimi la Washington, cu 3-6, 6-2, 6-3, și în 2014, la Pattaya City (Thailanda), tot în optimi, cu 6-3, 6-4.

Cîrstea și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Melbourne (2012, 2013), după ce în anii următori a pierdut în primul tur, iar în 2016 nu a participat. Ea și-a asigurat acum 130.000 dolari australieni și 130 de puncte WTA.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...

4 Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

5 Misterul morții doctoriței Ștefania Szabo se adâncește