UPDATE Tenis: Tecău și Rojer, în finala de dublu la Dubai (ATP)

UPDATE Tenis: Tecău și Rojer, în finala de dublu la Dubai (ATP)

Perechea formată din tenismenul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.429.150 dolari, după 7-6 (8), 6-3 cu cuplul Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia), cap de serie numărul unu.

Pentru Tecău și Rojer, favoriții numărul patru, este prima finală din acest an.
Tecău și Rojer s-au impus într-o oră și 20 de minute, reușind 7 ași, față de 9 ai adversarilor. Perechea româno-olandeză și-a luat revanșa în fața cuplului finlandezo-australian, care câștigase prima confruntare directă, în 2016, în optimi la Monte Carlo, cu 6-2, 6-3.

Tecău și Rojer și-au asigurat un cec de 77.140 dolari și 300 de puncte ATP la dublu, urmând să joace în ultimul act cu cuplul Rohan Bopanna (India)/Marcin Matkowski (Polonia), victorios cu 6-3, 3-6, 10-6 în fața cuplului Guillermo Garcia-Lopez (Spania)/Leander Paes (India).

Tecău are 29 de turnee ATP câștigate la dublu și 16 finale pierdute. A câștigat 12 titluri alături de Rojer (în 2014 la Zagreb, Casablanca, București, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing și Valencia, două în 2015 la Rotterdam, Wimbledon și Turneul Campionilor de la Londra, unul în 2016, la Madrid), pierzând trei finale, în 2014 la Rotterdam și în 2015 la Sydney și Nisa.

Are și trei titluri cu Max Mirnîi (București, s-Hertogenbosch, Beijing — toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 — București, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 — Bastad, Casablanca, 2010 — New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch și Casablanca). Horia a mai câștigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) și belgianul Dick Norman (Zagreb), în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland), iar anul acesta alături de Florin Mergea la București. Horia a ieșit învingător în 2012 și în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 17 finale la dublu: în 2016 la Cincinnati, 2015 la Sydney și Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney și Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid și Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, și în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) și la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...