UPDATE VIDEO Bogdan Licu: Gradul de încredere a cetățenilor în justiție a crescut la cote nemaiîntâlnite

UPDATE VIDEO Bogdan Licu: Gradul de încredere a cetățenilor în justiție a crescut la cote nemaiîntâlnite

Primul adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, a declarat joi că gradul de încredere a cetățenilor în justiție a crescut la cote nemaiîntâlnite până în prezent, fapt reliefat de un sondaj de opinie, care arată că 86,7% dintre persoanele intervievate consideră că acțiunile statului de combatere a corupției sunt importante și foarte importante.

"Aș vrea să abordez și să subliniez un aspect pe care îl consider deosebit de important și care reprezintă un câștig atât din perspectiva activității DNA în special, dar și a justiției în general. Este vorba despre creșterea gradului de încredere a cetățenilor în justiție, de o reală apropiere a acesteia de societate, de o percepție a justiției ca serviciu public la cote nemaiîntâlnite până în prezent. Nu este o concluzie a noastră, ca practicieni, ci este o realitate clar determinată de cifre. Astfel, potrivit unui sondaj de opinie, realizat la sfârșitul anului trecut, 86,7% dintre persoanele intervievate consideră că acțiunile statului de combatere a corupției sunt importante și foarte importante. Un alt sondaj de opinie arată că instituțiile judiciare beneficiază de nivele de încredere net superioare majorității instituțiilor din România. În cadrul instituțiilor din sistemul judiciar, DNA se situează pe primul loc, beneficiind de încrederea a 63% din rândul celor intervievați", a spus Bogdan Licu la prezentarea bilanțului DNA pe anul 2015.

El a subliniat că, pentru prima oară după 1989, asistăm la o identificare și o suprapunere a activității judiciare, în special în domeniul combaterii corupției, cu orizontul de așteptare al societății, al opiniei publice.

În opinia lui Bogdan Licu, această realitate a devenit și mai evidentă la sfârșitul anului trecut, când a avut loc tragicul eveniment de la clubul Colectiv.

"Corupția ucide este sloganul care a sintetizat perfect ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 30 octombrie 2015, marcând, totodată, o trezire a conștiințelor, a mentalităților, dezvoltându-se un consistent suport public pentru combaterea corupției. Acest sprijin a venit în contextul în care activitatea instituțiilor judiciare și de integritate — și aici am în vedere în special DNA — a acționat într-un ritm susținut și performant pentru combaterea flagelului corupției", a adăugat Bogdan Licu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...