US Open 2023, tragerea la sorți. Cu cine joacă româncele în primul tur

US Open 2023, tragerea la sorți. Cu cine joacă româncele în primul tur

Azi a avut loc la Flushing Meadows tragerea la sorți de la US Open, iar Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Patricia Țig știu cu cine vor juca la New York anul acesta.

Sorana Cîrstea, printre favoritele ultimului turneu de Mare Slam al anului. Foto Getty images

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 30, o va avea ca primă adversară pe americanca Kayla Day, deținătoare a unui wild-card, cu un posibil duel în turul trei cu kazaha Elena Rîbakina, cap de serie 4.

Irina Begu va evolua în runda inaugurală cu nemțoaica Tamara Korpatsch, pe același sfert de tablou aflându-se Patricia Țig (cu clasament protejat), care se va duela cu Rebecca Marino din Canada.

Gabriela Ruse e în ultimul tur al calificărilor

A patra româncă, Ana Bogdan, va debuta la US Open contra americancei Sofia Kenin, câștigătoare la Australian Open în 2020, jucătoare care s-a aflat pe poziția a 4-a mondială, dar care s-a prăbușit până la locul 93.

Celor patru reprezentante ale României li s-ar mai putea adăuga Gabriela Ruse. Jucătoarea de pe locul 166 mondial a ajuns în această seară în turul al treilea al calificărilor de la US Open, după ce a trecut de unguroaica Dalma Galfi (117 WTA) în trei seturi, la capătul unui meci cu răsturnări de situație și dramatism până la final. Ea este la un singur meci distanță de a ajunge pe tabloul principal al competiției de la Flushing Meadows. Adversară îi va fi ucraineanca Dayana Yastremska, care astăzi a trecut tot în trei seturi de Eugenie Bouchard.

US Open 2023, turul I

Sorana Cîrstea (cap de serie nr. 30) vs. Kayla Day

Irina Begu vs. Tamara Korpatsch

Ana Bogdan vs. Sofia Kenin

Patricia Țig vs. Rebecca Marino

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?