Turismul românesc a traversat 2025 într-o stare de oboseală cronică, cu nervii întinși la maximum și cu sentimentul tot mai apăsător că a ratat încă un moment de relansare. Nu este o criză spectaculoasă, ci o uzură lentă, care se vede în cifre, în deciziile politice și în discursul industriei.

„A fost un an destul de prost, din motive evidente“, spune fără ocolișuri Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). „ A fost un an destul de prost, din motive evidente . Pe de o parte, au crescut taxele, a crescut TVA cu 2%. Pe de altă parte, au crescut costurile din cauza energiei“. El punctează încă de la început că acest domeniu este privit drept „oaia neagră, copilul vitreg“, această afirmație bazându-se și pe faptul că Turismului nu îi este dedicat un minister separat, ci face parte din Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde prioritățile sunt altele – ba mai mult, spune Burcea, cei de la conducerea ministerului nu vor să investească nici în participarea României la târguri internaționale de profil.

Litoralul, oglinda tuturor neputințelor

Dacă există un loc unde toate aceste probleme devin vizibile , acesta este litoralul românesc. Acolo se concentrează investiții, frustrări, comparații și nemulțumiri. „Ori nu se întâmplă nimic, ori arată destul de prost, deși investiții s-au făcut și nu mă refer la hoteluri“, spune Burcea, mutând discuția dinspre sectorul privat către responsabilitatea statului. Plaja, principalul motiv pentru care oamenii merg la mare, a devenit paradoxal cea mai mare vulnerabilitate. „Românii vin la mare pentru plajă“, punctează el. Iar aici, lanțul deciziilor greșite pare fără sfârșit: administrare defectuoasă, prețuri mari, lipsa întreținerii și un conflict constant între autorități, operatori și turiști.

Problema scoicilor este emblematică pentru această incapacitate de a rezolva lucruri simple – în cazul de față, mărunțirea lor și transformarea în nisip fin. „De trei ani vorbesc cu cei de la Apele Române Dobrogea și le spun să cumpere o instalație sau două, pentru că practic se recuperează banii din chiriile percepute“, explică Burcea. „Ei zic că vor lua, dar asta nu se întâmplă niciodată“. Deși soluția tehnică există, iar costurile nu sunt prohibitive, lipsa de interes paralizează orice inițiativă. „Dacă ar lua una sau două mașini de fărâmițat scoici, treaba poate fi rezolvată, dar nu interesează pe nimeni. Practic, nici unul dintre cei doi miniștri nu își face treaba ca ministru în zona în care este“.

De ce e mai ieftin la vecini

Comparația cu Bulgaria și cu Grecia este inevitabilă, constantă și, în același timp, dureroasă. „În Bulgaria sunt mai ieftine pentru că pur și simplu costul pe care ei îl plătesc la societatea de stat care are în proprietate plajele e mult mai mic. Nu e ceva complicat“, spune Burcea. Diferența nu ține de magie economică, ci de o filosofie complet diferită. „Apele Române Dobrogea se laudă cu cât profit au făcut. Aceasta este o greșeală majoră, pentru că nu trebuie să faci profit din închirierea de plajă. Trebuie să faci profit pe orizontală din tot ceea ce înseamnă turism“. În România, plaja a devenit o sursă de venit direct pentru stat, nu un instrument pentru a genera consum, servicii și taxe indirecte, iar efectul se vede în prețuri. „Nu prea mai există șezlonguri sub 50 de lei“, spune Burcea, iar în multe zone tarifele ajung la 100 sau chiar 200 de lei. La acestea se adaugă parcarea – „circa 100 de lei pe zi“ –, astfel încât, înainte să intre în hotel, turistul a plătit deja sume comparabile cu o zi întreagă de vacanță în alte țări. „În 7 zile, tu dai 1.400 de lei, dar n-ai intrat încă în hotel“ – aceasta este o frază care explică mai bine decât orice analiză de ce litoralul românesc pierde competiția regională.

În acest context, apare și ideea persistentă că patronii de pe litoral vor să „dea tunuri“. O idee pe care Burcea o respinge, legând-o de o mentalitate mai veche: „Venim într-o țară comunistă și încă mai trebuie să trăim cu oameni născuți în comunism, în care cine e bogat, sigur a furat“. Explicația lui este incomodă, dar nu lipsită de sens. „Nu știe nimeni că tu trebuie să plătești taxe, tu trebuie să plăteşti salarii“. În realitate, costurile sunt enorme și greu de amortizat într-un sezon scurt, cu reguli schimbătoare. „Ai, n-ai clienți, tu oricum plătești doi oameni“, spune Burcea, referindu-se la personalul minim necesar pentru administrarea unei plaje. La acestea se adaugă chirii mari, lipsa planurilor urbanistice și obligații greu de respectat. „În zona Mamaia-Năvodari, în anumite zone, nu există PUG, nu există PUZ. Cine ia plajă nu poate să-și construiască un beach bar“.

Problema toaletelor este un alt exemplu de absurd administrativ. „Ei pun în obligația ta ca operator de plajă să ai toaletă, dar eu dacă fac o toaletă, unde o deversez?“. Întrebări simple, dar fără răspunsuri.

România, codașa Europei la turiști

Dincolo de litoral, problema este una de imagine și de strategie națională. „Pentru promovare, România alocă 2 milioane de euro. Este mai mult decât penibil“, spune Burcea, într-un context în care industria HoReCa angajează aproximativ 400.000 de oameni și generează venituri consistente la buget. Rezultatele se văd în statistici. „În anul 2024 se pare că am avut 2,2 milioane de turiști străini, iar în anul 1980 am avut 3,4 milioane“. Bulgaria a atras 12 milioane, Albania, peste 10 milioane. „Suntem singura țară care, după ’90, avem mai puțini turiști decât aveam în perioada comunistă“. Explicația directorului ANAT este dură, dar coerentă: „N-avem Minister al Turismului, n-avem nici măcar autoritate pentru turism, suntem un departament prăpădit într-un minister condus de un ministru pe care nu-l interesează“.

2026, anul adaptării forțate

În acest context, așteptările pentru 2026 sunt minime. „După părerea mea, anul acesta va fi mai prost. N-are de ce să fie mai bine“, spune Burcea. Un an de austeritate, cu consum redus și presiuni politice, va testa capacitatea de adaptare a industriei.

La nivelul agențiilor, strategia este una defensivă și anticipativă. „Am scos foarte devreme, adică din 1 septembrie, programele pentru anul 2026. Am reușit să scoatem tarife pe care recunosc că nu le-am avut timp de zece ani“. Rezultatul: „Ca număr de persoane, am vândut de cinci ori mai multe persoane decât anul trecut“. Nu este vorba, însă, despre reduceri sau oferte. „Eu nu sunt un adept al ideii de ieftineală“, spune Burcea, explicând că românii continuă să caute confort. „Noi suntem puțin mai balcanici, vrem mai mult confort“. De aici și interesul pentru destinații noi, precum Muntenegru, testate ca alternative viabile.

Târgurile de turism rămân un instrument important, în ciuda scepticismului. „Întotdeauna sunt reduceri. Altfel nu vine lumea“, spune Burcea. Dar decizia finală nu este dictată exclusiv de preț. „Dacă vrei să te duci în Antalya, chiar dacă găsești în Muntenegru ieftin, nu te duci în Muntenegru“. Mentalitatea românului rămâne una clară: „50 de săptămâni sunt slugă, în două săptămâni vreau să fiu și eu boier“. Iar această dorință de recompensă explică multe dintre alegerile turistice ale românilor.

În final, turismul românesc nu duce lipsă de potențial, ci de coerență. „Litoralul nu este nici extraordinar, nici atât de prost cum spun unii. E un produs bun“, spune Burcea, dar unul lăsat să se degradeze din lipsă de viziune. 2026 nu va fi anul marilor reveniri, ci, cel mult, anul în care industria va trebui să demonstreze că poate supraviețui în ciuda statului, nu datorită lui.