Val de pensionări în magistratură/CSM a avizat eliberarea din funcţie a 12 procurori; alţi 19 judecători aşteaptă aprobarea

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat marţi eliberarea din magistratură, prin pensionare, a 12 procurori.

Printre cei pensionaţi se află şi procurori de la DNA, DIICOT sau Parchetul General.

Joi, Secţia pentru judecători a CSM are pe ordinea de zi cererile de pensionare depuse de 19 judecători, printre care se află Cristina Tarcea, fostă şefă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi întreaga conducere a Curţii de Apel Timişoara: Erica Nistor - preşedinte, Puşa Carmen Pârvulescu şi Marian Bratiş - vicepreşedinţi.

Asociaţiile magistraţilor au atras atenţia că, în perioada următoare, ar putea urma un val de pensionări din magistratură, după ce Parlamentul a adoptat proiectul de desfiinţare a pensiilor de serviciu pentru procurori şi judecători.

Proiectul a fost criticat dur de către magistraţi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională.

Preşedintele Instanţei supreme, Alina Corbu, declara săptămâna trecută că decizia luată de Parlament privind eliminarea pensiilor speciale este "tristă" şi ''stupefiantă". AGERPRES


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 VIDEO Noi imagini din „distrusul” Iran...

3 VIDEO Nu, nu sunt imagini din pădurea adormită...

4 De citit acest material despre vortexul polar

5 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni