Valentin Riciu despre informaţia că are dosar penal: Este o nouă mizerie

Valentin Riciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, a catalogat ca fiind "o mizerie" informaţia apărută în presă că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune şi anunţă că va prezenta sâmbătă un raport conducerii Ministerului de Interne.

"În ultima săptămână, au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi", se arată într-un comunicat al MAI, care transmite punctul de vedere al consilierului Valentin Riciu.

Precizările vin după ce în presă a apărut sâmbătă informaţia că Valentin Riciu, consilierul ministrului Carmen Dan, ar fi implicat în trei dosare penale, două pe înşelăciune şi unul pe abuz în serviciu.

Recent, Vali Riciu a negat că ar fi avut o relaţie de prietenie cu Eugen Stan, poliţistul de la Brigada Rutieră acuzat de pedofilie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR