Valentin Sanfira, momente de groază lângă cabana sa din Valea Doftanei: „Am crezut că sunt vaci”

Valentin Sanfira povestește că evenimentul s-a petrecut în timp ce se afla la cules de ciuperci, moment în care a auzit zgomote venind din pădure. Convins că este vorba despre animale domestice, el s-a apropiat de liziera împădurită din spatele gardului proprietății sale, fără să bănuiască pericolul iminent.

Artistul a descris sentimentul de panică resimțit în clipa în care a conștientizat că nu erau vaci, ci doi urși de dimensiuni impresionante. Din fericire, întâlnirea s-a încheiat fără incidente, animalele nefiind agresive, iar momentul a fost marcat de spaimă reciprocă.

„Am crezut că sunt vaci și erau doi urși imenși. Nu am mai văzut niciodată aici la cabană. Erau tare frumoși, dar este periculos. Să fim cu băgare de seamă”, a transmis Valentin Sanfira pe rețelele de socializare, unde le-a recomandat celor care ajung în zonă să fie extrem de precauți.

El a relatat în detaliu cum s-a desfășurat momentul: „Aud ceva prin pădure și zic… cred că sunt vacile, coboară din nou. Când mă duc aproape de pădure, văd doi urși mari. Ei s-au speriat de mine și eu de ei. Deci am scăpat. Aveți grijă că sunt și urși. Eu nu am văzut până acum urși aici. Deci pe aici, prin pădure, au trecut așa prin spatele meu, pe după gard. Am zis că e vacă, dar când m-am dus aproape erau doi urși mari, imenși.”

Valentin Sanfira. FOTO: arhivă

Valentin Sanfira. FOTO: arhivă

Această întâlnire a reînviat o teamă mai veche a artistului, provenită dintr-un accident grav suferit în trecut. Sanfira a povestit că, în urmă cu câțiva ani, și-a rupt un picior într-un incident care i-ar fi putut fi fatal dacă nu ar fi purtat o cască de protecție.

„Nu eram așa panicos de felul meu. Am avut un accident cu câțiva ani în urmă, unde mi-am rupt piciorul și era… puteam să mor dacă n-aveam cască. Și de atunci am rămas cu o panică. Eu am scăpat de moarte… milimetric. Și de atunci am rămas, chiar dacă lucrez la treaba asta, am rămas un pic cu acea teamă.”
– Valentin Sanfira, conform Click!

Din fericire, de această dată, animalele sălbatice s-au îndepărtat fără să producă incidente, iar artistul a rămas doar cu amintirea unei întâmplări care a accentuat prudentă cu privire la pericolele din natură.

Explorează subiectele:

Valentin Sanfira Valea Doftanei urși


Citește și:

populare
astăzi

1 Gabriela Ruse și-a dezvăluit relația cu un tenismen din Top 50 ATP: "Nu mă poate înțelege nimeni mai bine"

2 Așa o fi la Cadastru, cum zice Caramitru?

3 Dosarul DNA al lui Ciprian Ciucu / Document: Interceptări și bani cash

4 Vacanțe compromise pe litoral / steag roșu în Eforie, ape înghețate și plaje cu alge

5 Ce urmează săptămâna viitoare? / România, victima unui război gri despre care nimeni nu spune adevărul?