Vanghelie: În 90% din dosare oamenii sunt şantajaţi să facă denunţuri

Fostul primar al sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat miercuri că în 90% dintre dosarele penale oamenii sunt şantajaţi să facă denunţuri.

"În continuare, suntem dornici să aflăm şi celelalte protocoale. Să vedem ce protocol există cu Înalta Curte, să vedem ce ne zice doamna Stanciu, după ce vedem protocolul, să vedem şi celelalte protocoale care există cu celelalte instituţii (...) Eu cred că în România şi în statul ăla de drept adevărat, nu pe care au încercat unii să-l falsifice şi să-l facă paralel, aceşti oameni trebuie să răspundă, dar nu cu denunţuri false şi cu băgat oameni care să scrie de 2-3 ori denunţuri şi luat oamenii, cu abuzuri dimineaţa, la 5, la 6, din casă, cum se întâmplă. În toate dosarele, în proporţie de 90%, sunt şantajaţi oameni ca să facă denunţuri. Cred că pe un dosar curat, corect şi cum a existat până acum în ţara asta Justiţie, trebuie ca oamenii să o ia încet-încet către Parchet şi să dea cu subsemnatul şi să spună cum şi-au permis să încalce Constituţia României", a spus Vanghelie.

Declaraţia a fost făcută pe treptele de la Tribunalul Bucureşti, înainte de începerea procesului în care Marian Vanghelie este judecat pentru fapte de corupţie.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru, toţi sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei). AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Luni se declanșează operațiunea de curățare a României de PSD. Vin vremuri noi, oameni buni

2 Gata? Țiitoarea lui Dragnea a renunțat la inelul de logodnă și s-a vopsit blondă

3 Hoții României! Curtea de Conturi și AEP îngroapă PSD! Plăți fără documente și semnătură, sume publice și priv…

4 Bătaie de joc! Asta ia spor de 3.000 lei pentru condiții grele de muncă!!! E angajată la Parlament și are un s…

5 Un articol devastator. Toți moldovenii ar trebui să-l citească!

recomandări

Te ia DNA: Nicolae Moga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

O româncă a călătorit prin toată lumea să facă poze cu femei frumoase din 37 de țări