"Vestele galbene": 125.000 de manifestanţi în Franţa, 1.385 de arestări (ministrul Castaner)

Circa 125.000 de manifestanţi au defilat sâmbătă în Franţa , în cadrul mişcării " vestelor galbene ", a făcut cunoscut ministrul de interne, Christophe Castaner, care a anunţat, de asemenea, că 1.385 de persoane au fost reţinute, transmite AFP.

"Au avut loc 1.385 de reţineri , la ora la care vă vorbesc, şi acest număr continuă să crească. Au fost 975 de arestări şi acest număr continuă să crească", a declarat Christophe Castaner de la sediul Ministerului de Interne. "Este un nivel excepţional", a adăugat el.

'Vestele galbene', provenite majoritar din rândul claselor populare şi de mijloc, se declară excedate de politica fiscală şi socială a preşedintelui Emmanuel Macron.

Pasul înapoi făcut de guvern în privinţa majorării taxei la carburanţi, prima revendicare a protestatarilor, nu a condus însă la stingerea mişcării, care se opune elitelor politice şi partidelor tradiţionale, şi este lipsită de lideri veritabili, ceea ce face dificile tentativele de negociere ale guvernului.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

5 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice