Vicepremierul Raluca Turcan - atribuţii de coordonare a şapte ministere

Vicepremierul Raluca Turcan va coordona activitatea a şapte ministere, printre care al Educaţiei şi Cercetării, Sănătăţii, Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, potrivit unei decizii a prim-ministrului Ludovic Orban, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Turcan va mai coordona activitatea ministerelor Justiţiei, Fondurilor Europene, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Culturii.

Totodată, vicepremierul va coordona derularea raporturilor constituţionale între Guvern şi Parlament, mai prevede decizia.

Viceprim-ministrul Raluca Turcan va aviza planurile de măsuri sectoriale elaborate de aceste ministere în vederea asigurării conformităţii cu Programul de guvernare, va urmări îndeplinirea acestora şi va asigura informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aceste aspecte. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică