VIDEO Acesta este Eduard Florea, bărbatul arestat de FBI la New York/Reacția vecinilor

VIDEO Acesta este Eduard Florea, bărbatul arestat de FBI la New York/Reacția vecinilor

Un bărbat a fost arestat după ce FBI a percheziționat marți seară o casă din Queens, New York, în urma amenințărilor online ce ar fi fost postate de acesta după revoltele de săptămâna trecută de la Capitoliul SUA.

Suspectul, identificat ca Eduard Florea, 40 de ani, a fost arestat de FBI în Middle Village, Queens, pe baza unei acuzații legate de arme, a declarat un oficial al forțelor de ordine. Locuința perchiziționată se află în apropiere de Elliot Avenue și 76th Street din Middle Village, a spus purtătorul de cuvânt al FBI.

Florea, despre care se credea că este responsabil pentru amenințările online, nu pare să fi fost la Capitoliu în timpul protestelor violente, a declarat o sursă din forțele de ordine.

Unele dintre postări ar fi vorbit despre organizarea unei caravane armate pentru a se îndrepta spre Washington D.C. în urma protestelor care au dus la moartea a cinci persoane, au spus doi înalți oficiali ai legii.
 
Vecinii au relatat pentru CBS2 că bărbatul nu a opus rezistență și s-au declarat revoltați de modul în care autoritățile l-au imobilizat:

„L-au prins. L-au pus în fața mașinii și l-au dus peste drum”, a spus o persoană.

„Este o lume înfricoșătoare acolo”, a spus unul.

„Cred că este o rușine”, a adăugat Mickey Eberlein.

Localnicii au mai spus că polițiștii filau casa lui Florea de patru zile.

„Un SUV negru continua să circule în jurul blocului”, a spus unul dintre vecini.

Florea ajunge astfel pe o listă în creștere a americanilor care au fost arestați în ultima săptămână fie pentru implicarea lor în revolta de la Capitoliu, fie pentru comploturi ale unor viitoare revolte.
 
FBI nu a făcut comentarii cu privire la acuzații specifice, confirmând doar că a fost făcută o arestare.

Florea are legături cu grupul supremației albe Proud Boy și se suspectează că ar vrut să organizeze o caravană armată pentru a se îndrepta spre Washington D.C. în urma protestelor care au dus la moartea a cinci persoane și la care el se pare că nu a luat parte.

Nu era clar dacă Florea avea arme acasă. Florea are la activ o arestare și o condamnare pentru acuzații de deținere a armelor în 2014, potrivit unui înalt oficial al FBI.

El a fost condamnat în trecut la un an cu executare după ce poliția a găsit peste două duzini de arme în posesia sa în Staten Island, a declarat oficialul.

La fața locului s-au aflat anchetatorii din cadrul Grupului operativ antiterorism. Ancheta lor este în desfășurare.



populare
astăzi

1 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

2 Guvernul crește vârsta de pensionare în MAI, MApN, SRI și SPP. Anunțul făcut de ministrul Apărării

3 Fanteziile pornografice și cruzimea unei neveste naziste. Cum se afișa în fața prizonierilor cea poreclită „Cățeaua de la Buckenwald”

4 Panică și lacrimi în parcare: o șoferiță a rămas blocată aproape o oră de câțiva centimetri de zăpadă. „Nu știu ce să fac, nu pot să ies”

5 Câștiguri record la Pilonul II în 2025: Cât a strâns un român care a contribuit din 2008