VIDEO „Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă”/Rușii au atacat iar la granița României/A fost transmis mesaj RO- Alert pentru opt localități românești din Delta Dunării

VIDEO „Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă”/Rușii au atacat iar la granița României/A fost transmis mesaj RO- Alert pentru opt localități românești din Delta Dunării

Un nou atac cu drone rusești a avut loc miercuri dimineață asupra Ismailului și a provocat pagube în porturi și alte infrastructuri civile, anunță guvernatorului regiunii Odesa. Autoritățile române au emis mesaj RO-Alert, la ora 00:54, și au îndemnat populația din opt localități din județul Tulcea să se adăpostească.

UPDATE 08:21 Șase civili ar fi răniți, dintre care trei persoane în stare gravă și trei în stare moderată au fost transportate la spital, conform informațiilor transmite pe un canal de telegram al Forțelor Armate Ucrainene.

UPDATE 08:20 Forțele de apărare aeriană au doborât 32 de drone de tip „Shahed-131/136” deasupra regiunii Odesa, au anunțat Forțele de apărare din sudul Ucrainei pe un canal de telegram al Forțelor Armate Ucrainene.

UPDATE 07:45 La ora 00:54 a fost emis mesaj RO-Alert pentru opt localități din Delta Dunării, după atacurile ucrainene cu drone: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 min.”

Localitățile sunt Luncavita, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina și Văcăreni, anunță ISU Dobrogea.

UPDATE 07:43 Un atac cu drone rusești a avariat miercuri dimineața devreme infrastructura portuară din Ismail, unul dintre principalele porturi exportatoare de cereale din Ucraina, rănind cel puțin șase persoane, a declarat guvernatorul regiunii Odesa pe aplicația de mesagerie Telegram, citat de Reuters.

„Mai multe grupuri de drone au fost lansate asupra districtului Ismail”, a declarat Oleh Kiper, guvernatorul.

„Din nefericire, au existat lovituri: au fost înregistrate pagube în porturi și alte infrastructuri civile”.

știrea inițială

Mai multe drone au fost auzite, miercuri dimineață, de pe malul românesc al Dunării, în zona Ismail, conform unor imagini filmate de localnici.

De asemenea, în imaginile video se pot auzi rafalele antiaerienei ucrainene.

Reamintim că militarii români au început să construiască marți adăposturi de protecție pentru sătenii din Plauru, localitatea tulceană care se află peste Dunăre de Ismail și unde au căzut două drone, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării. Autoritățile cercetează acum dronele, primele indicii arătând că au fost utilizate de armata rusă în invazia din Ucraina.


Citește și:

populare
astăzi

1 CTP / Mihai Eminescu nu era moldovean get-beget, ci are origini transilvănene

2 VIDEO Buzescu, Teleorman, România...

3 VIDEO În culisele Eurovision, solista armeană Jaklin Baghdasaryan a cântat într-o română impecabilă o celebră piesă lăutărească din repertoriul Romică…

4 Putin trăiește o nouă poveste de dragoste

5 VIDEO Olena Zelenska, gest controversat în Serbia. Priviți cum se uită soția președintelui sârb la ea, dar și cum se uită ea la Kuleba!