VIDEO „Ar putea fi imposibil de reparat”/Imagini umilitoare pentru Rusia cu nava care a fost lovită în atacul ucrainean de pe 4 noiembrie

VIDEO „Ar putea fi imposibil de reparat”/Imagini umilitoare pentru Rusia cu nava care a fost lovită în atacul ucrainean de pe 4 noiembrie

Mică navă rusească purtătoare de rachete de croazieră Askold a suferit pagube semnificative în urma loviturii Ucrainei asupra Crimeei din 4 noiembrie, și ar putea fi imposibil de reparat, a declarat Biroul de Comunicații Strategice (StratCom) al armatei ucrainene pe 6 noiembrie, relatează Kyiv Independent .

Nava purtatoare de rachete de croaziera Askold lovită de ucraineniFoto: east2west news / WillWest News / Profimedia

StratCom a însoțit anunțul cu o fotografie în care se pare că surprinde avariile mari suferite de navă în timpul atacului.

Nava Askold poate transporta până la opt rachete Kalibr, pe care forțele ruse le folosesc pentru a ataca infrastructura din Ucraina. StratCom a remarcat că nava face parte din proiectul rusesc de tehnologie stealth Karakurt.

Pe 4 noiembrie, comandantul forțelor aeriene Mikola Oleșciuk a anunțat că forțele ucrainene au vizat o navă rusă care transporta rachete Kalibr într-o lovitură asupra Crimeei ocupate de ruși, fără a specifica numele acesteia.

O zi mai târziu, căpitanul marinei ucrainene Andrii Rijenko a declarat programului de investigație Schemes al Radio Europa Liberă/Radio Liberty că, conform imaginilor din satelit, Askold a fost avariată în atac.

„Puteți vedea că încă plutește, dar partea superioară a navei este avariată semnificativ”, a spus Rijenko.

Ministerul rus al Apărării a confirmat că lovitura ucraineană a avariat o navă situată într-un șantier naval din Kerci, oraș din Crimeea, a informat presa rusă controlată de stat pe 4 noiembrie.

Pe rețelele de socializare a început să circule și o înregistrare video care ar arăta momentul în care nava a fost lovită.

„Sper că o altă navă a luat-o pe urmele Moskva!"

Comandantul suprem al Forțelor Aeriene ucrainene a afirmat că Marina rusă ținea staționată acolo una dintre cele mai moderne nave ale sale, o navă purtătoare de rachete de croazieră Kalibr.

Moscova a atacat deseori Ucraina cu rachete Kalibr în timpul actualului război, acestea fiind lansate de pe nave și submarine rusești din Marea Neagră.

„Sper că o altă navă a luat-o pe urmele Moskva!,. a spus Mikola Oleșciuk, comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, într-o postare pe Telegram, referindu-se la nava amiral a Flotei rusești din Marea Neagră scufundată de rachete ucrainene la 14 aprilie 2022.

Potrivit unor articole mai vechi ale presei de stat ruse, nava, înarmată cu sisteme de rachete Kalibr și cu sisteme de rachete sol-aer cu rază medie de acțiune Pantsir și sisteme de artilerie antiaeriană, era programată să intre în serviciu în a doua jumătate a anului 2023.

„Askold” nici măcar nu a apucat să ia parte la ostilități, a spus purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iurii Ihnat.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”