VIDEO Așa arată litoralul românesc mai nou.../Ca de obicei în România, autoritățile se declară depășite...

Autoritățile locale nu fac față valurilor de alge de pe litoralul românesc. Utilajele Administrației Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL) strâng, în fiecare noapte, zeci de tone de alge de pe malurile plajelor, însă dimineața nisipul se ”înverzește” la loc, cu alte tone de alge aduse de mare, transmit reprezentanții instituției printr-un mesaj publicat sâmbătă dimineața, pe Facebook.

sursa foto: Facebook/ Bogdan Bola

Bogdan Bola, directorul ABADL, a publicat un set de fotografii și filmulețe din noaptea de vineri spre sâmbătă, când tractoarele instituției colectau algele de pe plajele din județul Constanța, și alte fotografii făcute câteva ore mai târziu, când marea a adus la mal alte alge:

sursa foto: Facebook/ Bogdan Bola
  • ”De la Costinești în jos spre stațiunile din sudul litoralului (Saturn și Olimp), o nouă maree verde ne-a lovit în doar câteva ore. Dacă aseară, oamenii noștri de la ABADL au acționat pe această zonă, ridicând zeci de tone de alge, astăzi ne confruntăm (iarăși) cu această imagine. Algele de un verde crud denotă faptul că doar ce au ieșit la mal, așa că în această seară colegii mei vor avea iarăși de furcă pe această zonă a țărmului mării. Chiar dacă este un fenomen perfect natural pentru Marea Neagră, realizăm disconfortul produs turiștilor și constănțenilor și vom face tot ce putem să rezolvăm problema”, este mesajul pe care l-a transmis  Bogdan Bola , șeful ABADL, sâmbătă dimineață, pe Facebook.


populare
astăzi

1 „Dar de ce vă interesează? Am fost la un eveniment privat” / Judecătorul CCR Cristian Deliorga, pus de PSD, a zburat cu un avion privat de lux

2 Lucian Pahonțu, șeful SPP, fără o verificare finalizată de CNSAS privind relația cu Securitatea, conform lui Mădălin Hodor

3 Directoarea Colegiului Lazăr / Profesorii epuizați plătesc munca din buzunar

4 Secretele Sighișoarei medievale: tuneluri uitate, judecăți aspre și un turn iconic

5 „Țiuia, se aprindeau becuri” / Un cioban a găsit drona prăbușită în Vaslui și i-a scos firele înainte să vină poliția