VIDEO Bătrân lovit cu bestialitate într-o scară de bloc. Agresorul este recidivist, eliberat în baza recursului compensatoriu

VIDEO Bătrân lovit cu bestialitate într-o scară de bloc. Agresorul este recidivist, eliberat în baza recursului compensatoriu

Un bătrân a fost lovit cu brutalitate de un bărbat și tâlhărit, incidentul având loc într-o scară de bloc din Galaţi. Federația Sindicatelor din Administraţia Națională a Penitenciarelor susține că agresorul este recidivist, eliberat în baza recursului compensatoriu. Agresorul a fost identificat de polițiști și este căutat la această oră.

Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați, a declarat marți dimineață la Digi24 că „agresorul a fost identificat în persoana unui bărbat de 36 ani din Galați”. „Colegii mei fac toate activitățile necesare pentru depistarea acestuia”, a adăugat ea.

„Victima are 75 ani și a fost atacat în scara blocului. Prejudiciul este de 500 euro și un telefon mobil de care victima a fost deposedată. Se fac în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii acțiunii de tâlhărie”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor din Administraţia Națională a Penitenciarelor.

Cazul are loc la câteva zile după o crimă al cărei autor a fost tot un deţinut care a beneficiat de efectele legii recursului compensatoriu, omorul având şi ecouri în plan politic.

În timp ce majoritatea PSD-ALDE sprijină în continuare legea promovată chiar de ei, iar ministrul Tudorel Toader caută să-şi ţină la distanţă numele de acest act normativ, USR a anunţat că va depune la Parlament un proiect pentru aborgarea legii recursului compensatoriu.

Legea recursului compensatoriu prevede că deținuții încarcerați în condiții inumane – în special acestea referindu-se la spațiul din penitenciar – beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat luni că numărul infractorilor eliberați din închisori în baza legii recursului compensatoriu se ridică la 14.402, mai mult de 700 dintre aceștia întorcându-se deja după gratii

”Din totalul celor 14.402 persoane care au beneficiat de prevederile Legii 169/2017 (privind recursul compensatoriu – n. red.), un număr de 11.851 au fost liberate ca urmare a admiterii cererii de liberare condiționată de către instanţele de judecată competente, iar restul de 2.551 au fost liberate la împlinirea termenului de executare a pedepsei. De asemenea, din totalul persoanelor puse în libertate, beneficiare ale prevederilor Legii 169/2017, un număr de 724 au revenit în penitenciar, reprezentând un procent de 5,02% din totalul beneficiarilor recursului compensatoriu”, precizează ANP într-un comunicat de presă.




Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...