VIDEO Buzău: O capră căzută într-o fântână dezafectată a fost salvată de un pompier

O capră căzută într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 20 de metri, a fost salvată miercuri de un pompier din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.



"În această dimineaţă, la ora 10,18 minute, un apel prin numărul unic de urgenţă 112 solicita intervenţia pompierilor militari în satul Cândeşti, comuna Verneşti din judeţul Buzău, pentru salvarea unei capre căzută într-o fântână dezafectată, cu adâncimea de peste 20 de metri. La adresa indicată de apelant a fost mobilizat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău, dotat cu echipamente specifice de salvare din medii ostile. După evaluarea situaţiei, plutonierul major Stancu Sorin, asigurat cu cordiţele de siguranţă de ceilalţi membri ai echipajului, a coborât în fântână, reuşind să scoată animalul în siguranţă la suprafaţă", se arată într-un comunicat de presă al ISU Buzău.

Prezentat drept "salvatorul zilei", plutonier major Sorin Stancu este, potrivit reprezentanţilor ISU, unul din cei mai experimentaţi membri ai instituţiei. "Multitudinea de intervenţii pentru salvarea persoanelor aflate în pericol de înec, rămase blocate la înălţime sau în diferite spaţii, precum şi pentru salvarea animalelor aflate în medii ostile vieţii a dus la dobândirea unei experienţe importante în domeniu", se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan

5 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani