VIDEO Căcâna reloaded/Campanie PSD la Iași, în județ: mici, bere, fanfară

PSD a organizat o serbare câmpenească în toată regula în week end la Schitu Duca, o mare comună din județul Iași. Printre vorbitori, parlamentarii Vasile Câtea și Bogdan Cojocaru și șeful PSD Iași (municipiu), Marius Ostaficiuc.

După cum se poate vedea în imaginile filmate la Schitu Duca, oamenii nu respectă nici un fel de regulă de distanțare, la discursuri se asistă umăr la umăr, măști se mai poartă, dar multe superficial iar unii din vorbitori nu se încurcă cu măști.

Liderii de partid de la oraș au ținut discursuri despre cum PSD i-a ajutat pe săteni iar sătenii ar putea și ei să ajute PSD pe 27 septembrie, la vot. Numele lui Mihai Mihalache, primarul PSD din Schitu Duca, s-a rostit des.

Grătarele au sfârâit în tot acest timp, fumul a înconjurat scena, fanfara tocmită special pentru acest prilej a acompaniat vorbele electorale și comentariile de pe margine.

Ținuta zilei a fost de culoare roșie, tricou sau cămașă, ca să se asorteze cu partidul.


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Haos la Varșovia / președintele Nawrocki a forțat noaptea intrarea în Curtea Constituțională

5 A murit un Rockefeller