VIDEO Cătălin Botezatu, surprins la un bal al șeicilor, în Dubai

Vineri, 17 martie, în cadrul faimosului hotel Burj al-Arab s-a desfășurat Marele Bal al Prinților și Prințeselor din Dubai. La eveniment s-a aflat și designerul român Cătălin Botezatu, iar atracția serii a fost prezența Orchestrei Filarmonicii ,,George Enescu” Botoșani, care a uimit membrii familiei regale de la Burj al-Arab – Al Maktoum, familie condusă de Înălțimea Sa Regală Sheikh Mohammed bin Rashid Al Maktoum.

Un moment artistic a fost realizat de Mirel Manea, cunoscut drept trompetistul din Botoșani, cântându-le bogătașilor din Dubai. Mândru de compatriotul său, Cătălin Botezatu se afla în primul rând, extrem de aproape de trompetist.

În timp ce filma momentul artistic, designerul de modă îl felicita pe artist. La un moment dat, Mirel Manea s-a apropiat de Cătălin Botezatu și l-a salutat, cei doi îmbrățișându-se. De asemenea, cei doi români s-au și fotografiat împreună.

SURSA: click.ro



populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /