VIDEO Cercetătorii cred că au rezolvat enigma Mecanismului de la Antikythera, considerat primul calculator analogic

De la momentul în care a fost descoperit, în urmă cu peste un secol, Mecanismul de la Antikythera, un calculator astronomic rămas din lumea antică, remarcabil şi totodată derutant pentru cei care au încercat să-l înţeleagă, i-a uimit pe oamenii de ştiinţă. O echipă de cercetători de la University College London (UCL) a anunţat vineri, în revista Scientific Reports , că i-ar fi descifrat misterul, cel puţin parţial, relatează The Guardian şi UPI.

Dispozitivul acţionat manual, cu o vechime de circa 2.000 de ani, afişa mişcarea universului, trasând deplasarea celor cinci planete cunoscute la acea vreme, fazele lunii şi eclipsele solare şi lunare. Modul exact în care mecanismul reuşea să realizeze aceste performanţe s-a dovedit însă greu de desluşit.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL