VIDEO Coronavirus: Ottawa dă asigurări în legătură cu eficienţa vaccinurilor autorizate în Canada

Autorităţile sanitare canadiene i-au invitat duminică pe concetăţenii lor să nu se îngrijoreze în legătură cu eventualele diferenţe dintre vaccinurile autorizate în Canada împotriva coronavirusului şi să îl accepte pe cel care le va fi propus, notează AFP.

Aceste vaccinuri "sunt toate eficiente în prevenirea deceselor cauzate de COVID-19: deci luaţi vaccinul care vi se va propune", a afirmat ministrul sănătăţii, Patty Hajdu, într-un interviu acordat canalului public CBC.



Ottawa a aprobat până în prezent patru vaccinuri, cele de la Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca, precum şi cel produs de compania farmaceutică americană Johnson & Johnson care necesită o singură doză.

Unele dintre aceste vaccinuri au un procent mai mic de eficacitate decât celelalte, potrivit datelor furnizate de producătorii lor, ceea ce a provocat nedumerire în rândul publicului.

Întrebată despre acest lucru, Theresa Tam, ofiţer şef de sănătate publică, a subliniat, de asemenea, la CBC, că "nu putem compara aceste vaccinuri între ele".

"Fundamental la aceste vaccinuri este că ele sunt foarte eficiente pentru a preveni consecinţele grave, cum ar fi spitalizările, bolile grave şi multe decese", a spus ea, îndemnându-i pe canadieni "să aibă încredere" în vaccinul care le va fi administrat.

Canada, ţară cu 38 de milioane de locuitori, urmează să primească până în iunie 36,5 milioane de doze din cele patru vaccinuri aprobate şi 117,9 milioane până la sfârşitul lunii septembrie, potrivit ultimelor indicaţii oficiale.

Ministrul sănătăţii a afirmat că, odată asigurat necesarul de doze pentru vaccinarea populaţiei, Canada va împărţi surplusul cu restul lumii. Ea nu a precizat însă un calendar.

Patty Hajdu a indicat, de asemenea, că poartă discuţii, în special cu omologii săi din ţările G7, cu privire la introducerea unui paşaport de vaccinare.

Canada număra duminică aproximativ 886.000 de cazuri confirmate de COVID-19 de la începutul pandemiei şi peste 22.000 de decese. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%