VIDEO Cum arată acum lucrările la cel mai avansat tronson al Autostrăzii de Centură A0 care va ocoli Capitala

VIDEO Cum arată acum lucrările la cel mai avansat tronson al Autostrăzii de Centură A0 care va ocoli Capitala

Autostrada de Centură a Capitalei (A0), o nouă șosea de mare viteză diferită de actuala centură, începe să prindă contur din ce în ce mai mult. Din circa 101 km de inel de autostradă (A0) în jurul Bucureștiului, 52 de km vor reprezenta A0 Sud, unde cele trei loturi deja au fost contractate și au intrat în lucru. Dintre acestea, cel mai avansat este Lotul 2 - circa 16 km între DN6 și Berceni, construit de o companie din Turcia.

Contractul pentru Lotul 2 - 16,3 km de autostradă dintre Clinceni și Berceni - a fost semnat în martie 2019 cu turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS pentru circa 162 milioane de euro (12 luni proiectare + 30 de luni execuție).

Primele lucrări au început în August 2020, dar doar pe 1,6 km. Abia din octombrie 2020 au putut fi realizate restul exproprierilor, iar de la finalul lui octombrie a și fost eliberată autorizația de construire pe întreg tronsonul.


 
Aceeași companie din Turcia lucrează de la începutul anului și pe Lotul 1, adiacent - circa 17 km de la Berceni până la Autostrada Soarelui A2, acolo unde în prezent se conturează viitorul nod rutier între autostrăzi. Pe Lotul 3, circa 18 km de la DN6 la A1, antreprenor sunt grecii de la Aktor care au avut mari probleme să finalizeze proiectarea.

Autostrada A0 Sud

 
Autostrada de centură A0 Sud - Lotul 1
 
Lungime: 16.93 km.
Cost: 177 mil. euro
Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.Ş.
Contract semnat: august 2019 (licitație începută în 2017)
Termen de finalizare: 12 luni proiectare și 30 luni execuție
Lucrări începute: februarie 2021
Finalizare posibilă: Q2-Q3 2023
 
Autostrada de centură A0 Sud - Lotul 2

Lungime: 16.3 km
Cost: 162 mil. Euro
Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS
Contract semnat: martie 2019 (licitație începută în 2017)
Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni execuția lucrărilor
Lucrări începute: august 2020 doar pe 1,7 km / noiembrie 2020 pentru restul tronsonului
Finalizare posibilă: Q2-Q3 2023
 

Autostrada de centură A0 Sud - Lotul 3

Lungime: 18 km
Cost: 180 mil. Euro
Constructor: Asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Contract semnat: contract semnat pe 14 aprilie 2019
Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru desfășurarea lucrărilor, odată ce va fi emis ordinul de execuție după semnarea contractelor
Lucrări începute: proiectare finalizată cu întârzieri în 2021. Lucrări nedemarate încă.
 

Autostrada A0 Nord

Pe partea de A0 Nord (49 km), doar Lotul 4 (4,5 km), de la A2 la DN3, și Lotul 2 (19km), de la DN1 la DN2, au fost contractate cu UMB. Restul loturilor din A0 sunt încă în diverse faze ale licitației și fără nici un alt contract semnat.
 
---

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fugarul Rizea îl dă în gât pe Adrian Năstase / Unde au fost dosite tablourile scumpe înainte de percheziți…

2 Un zvon...

3 Cum funcţionează softul de spionaj Pegasus, cum poţi vedea dacă eşti „pândit” prin telefon

4 Surpriză totală! Cu cine suntem, genetic, aproape identici

5 O fotografie rară cu 3 dintre devalizatorii României: Bittner, Cocoș și Petrache