VIDEO Dana Budeanu, fake news pe Facebook într-o emisiune online

VIDEO Dana Budeanu, fake news pe Facebook într-o emisiune online

Dana Budeanu ar fi furnizat câteva informaţii false pe Facebook, în cadrul emisiunii online „Verdict Politic”. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) califică drept fake news cifrele vehiculate de Dana Budeanu despre bolnavii de COVID, relatează paginademedia.ro.

Budeanu a postat un clip video în care a anunţat că la începutul valului patru şapte dintre cei 11 oameni internaţi pe secţia ATI de la Spitalul Floreasca au fost vaccinaţi cu schema completă. De asemenea, ea a precizat că Sorin Oprescu, care a fost vaccinat, este internat la secţia ATI a Spitalului „Matei Balş”.

Emisiunea Danei Budeanu a fost transmisă pe pagina de Facebook Stiripesurse.ro.

VIDEO. Emisiunea Danei Budeanu de pe Stiripesurse.ro

 DSU a reacţionat şi dezminţit informaţiile Danei Budeanu. Reprezentanţii instituţiei au cerut datele de la Spitalul Floreasca şi au anunţat că erau internaţi 15 pacienţi la ATI, dintre care doar patru erau vaccinaţi cu schema completă.

Totodată, cei de la DSU au precizat că acele persoane vaccinate rezentau comorbidităţi multiple şi aveau vârste cuprinse între 72-84 ani: boli cardiace, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, boală renală în program de hemodializă şi imunosupresie.

Postarea completă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă:

„Ca urmare a unor informaţii diseminate opiniei publice astăzi, 20 septembrie 2021, de către Dana Budeanu, într-un material video, regăsit pe o  reţea de socializare,  pe contul oficial Ştiri pe Surse, conform cărora apare afirmaţia “La Floreasca, la ATI, atenţie populaţie, joi, la închiderea zilei, 11 internaţi, dintre care 7 dublu vaccinaţi”, pentru o corecta informare a opiniei publice precizăm că cele prezentate  de persoana amintită anterior se înscriu în spectrul informaţiilor false, de tip fake news. În scopul probării acestor afirmaţii precizăm următoarele:

Luând la cunoştinţă  aceste informaţii, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a solicitat date Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti “Floreasca” despre situaţia pacienţilor internaţi în secţia ATI destinată COVID-19, operaţionalizată în cadrul spitalului.
 

DSU se delimitează ferm de aceste informaţii , care stârnesc controverse, confuzie şi destabilizează întregul proces de vaccinare, producând neîncredere şi panică, atât printre persoanele imunizate cu schema completă de vaccin anti COVID-19 cât şi printre persoanele nevaccinate sau care sunt în curs de imunizare completă prin vaccin.

Astfel, conform celor precizate de Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca , de la debutul valului 4 până în prezent, în secţia ATI-SCUB Floreasca au fost internaţi un total de 15 pacienţi dintre care 4 fiind vaccinaţi cu schemă completă. Totodată, pacienţii vaccinaţi au vârste cuprinse între 72-84 ani şi prezintă comorbidităţi de tipul: boli cardiace, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, boală renală în program de hemodializă şi imunosupresie. Toţi pacienţii se află la mai mult de 6 luni de la finalizarea schemei de vaccinare. La acest moment, în cadrul secţiei au rămas  11 pacienţi, dintre care doar 3 cu schemă completă de vaccinare, în categoria şi comorbidităţile descrise anterior.

Reamintim faptul că în urma raportului elaborat de către INSP pentru perioada 6-12 septembrie 2021, 95,2% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schema incompletă. Totodată, în acelaşi interval de timp, 77,6% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. Raportul INSP mai arată că de la începutul pandemiei până în prezent 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Totodată, persoana amintită anterior afirmă faptul că o altă persoană publică, vaccinată complet este internată intr-o secţie ATI. Această afirmaţie este de asemenea, falsă, persoana respectivă, pozitivă COVID-19 nu s-a aflat într-o secţie de terapie intensivă, ba mai mult a fost externată în cursul zilei de sâmbătă, conform celor precizate de medicii unităţii spitaliceşti. ”

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Niciodată mai mult de o noapte” / Noi amănunte picante despre „intelectuala” lui Reghe

2 Fotografii cu Prodanca goală și cu mâna la „fofo” scăpate pe internet

3 VIDEO Priviți ce palat și-a cumpărat fugarul Rizea la Chișinău!

4 „Am decis să încercăm din nou”

5 Așa arată Sharapova în realitate. Restul e photoshop și iluzie...