VIDEO Dr. Valeriu Gheorghiţă: Pentru 1,6 milioane de doze de vaccin se va extinde perioada de valabilitate

VIDEO Dr. Valeriu Gheorghiţă: Pentru 1,6 milioane de doze de vaccin se va extinde perioada de valabilitate

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că va fi extinsă perioada de valabilitate pentru 1,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID, care vor fi şi inscripţionate în acest sens.

"Vaccinul de la Moderna va avea o perioadă de valabilitate de 9 luni, în aceleaşi condiţii de depozitare, la o temperatură de - 20 de grade, pentru toate loturile care se vor produce din 8 decembrie înainte. Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat şi extinderea retroactivă a perioadei de valabilitate pentru loturile care au fost produse până la data de 8 decembrie, dar care au fost stocate în permanenţă (...), care nu au ieşit din lanţul de - 20 de grade. În România sunt circa 1,6 milioane de doze de vaccin care se vor supune acestei reglementări de extindere a perioadei de valabilitate. Menţionez că aceste loturi de vaccin au deja data de valabilitate inscripţionată. (...) Toate aceste modificări vor fi efectuate în registrul electronic şi pe adeverinţa de vaccinare se va regăsi data corectă", a declarat dr. Gheorghiţă într-o conferinţă de presă privind evoluţia pandemiei.



El a precizat că în ultimele 4 săptămâni s-au vaccinat în total 379.664 de persoane cu prima doză.

"Cel mai mare număr de persoane vaccinate cu doza 1, din septembrie până la acest moment, a fost în perioada 25 octombrie - 31 octombrie, când peste 575.000 de persoane au fost vaccinate - practic în 7 zile - cu doza 1. În ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei cu doza booster - doza 3, care a debutat la 28 septembrie, până în acest moment s-au vaccinat peste 1.820.000 de persoane, ceea ce reprezintă circa 42% din persoanele eligibile care au deja mai mult de 6 luni de la schema completă de vaccinare. (...) De la debutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, au fost peste 15,5 milioane de doze de vaccin administrate. (...) În momentul de faţă, municipiul Bucureşti are o rată de acoperire vaccinală din populaţia rezidentă eligibilă, peste 12 ani, de circa 66%. De asemenea, avem 5 judeţe - Cluj, Constanţa, Sibiu, Ilfov şi Braşov - care au o rată de vaccinare de peste 50%. (...) Până pe data de 15 decembrie s-au raportat 19.603 reacţii adverse post-vaccinale, rata de raportare fiind de 1,26 de cazuri la 1.000 de doze administrate", a arătat preşedintele CNCAV.

Până la data de 15 decembrie, peste 28.650.000 de doze de vaccin au fost recepţionate, fiind administrate efectiv 15.509.000, iar circa 5,9 milioane de doze erau în stoc la aceeaşi dată.

Marţi, 21 decembrie, a menţionat Gheorghiţă, va avea loc la sediul Guvernului o dezbatere online privind beneficiile vaccinării copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, dezbatere care este organizată la iniţiativa Executivului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, CNCAV şi Colegiul Medicilor din România.

Preşedintele CNCAV a anunţat, totodată, demararea, din luna ianuarie, a unei campanii de informare privind beneficiile vaccinării la nivelul comunităţilor din mediul rural, cu implicarea autorităţilor şi experţilor, obiectivul principal fiind facilitarea accesului oamenilor la informarea medicală, mesajele fiind transmise şi prin caravane de informare. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria