VIDEO Drumul Expres Craiova - Pitești/Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță

VIDEO Drumul Expres Craiova - Pitești/Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță

Lucrările la Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești avansează în ritm susținut, în special pe Tronsonul 2 de circa 40 de km pe care lucrează asocierea românească de companii condusă de UMB. Progresul fizic este unde la circa 63%, anunță Asociația Construim România care a publicat un video din dronă cu întreg tronsonul.

„Antreprenorul, UMB (SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade), a ajuns la un progres fizic execuție de 67% și cel financiar de 32% pe cei aproape 40 de km de drum expres”, informează  Asociația Construim România  care publică un video realizat din dronă cu întreg Tronsonul 2 care începe dinaintea de Balș și se termină după Slatina.
---

Constructorul are propria fabrică de grinzi în șantier: Din 869 de grinzi necesare, a produs deja 437

CNAIR a publicat la rândul său o serie de date și cifre legate de construcția Tronsonului 2, precum și imagini cu fabrica de grinzi a constructorului UMB ce se regăsește în șantier.

„Pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun:
- peste 20.000 metri³ de beton,
- peste 3.200 tone oțel beton,
- lungimi între 12 - 40 metri,
- înălțimi între 60 - 200 centimetri,
- peste 1.800.000 metri de toron.
Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri.
Grizile sunt realizare în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier. Până acum au fost realizate 437 de grinzi.”
---
Tronsonul 2: Balș - Slatina

Lungime: 39,85 km
Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021

--
Drumul expres Craiova - Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova - Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar doar Tronsoanele 1 și 2 au fost până acum contractate. Tronsoanele 3 și 4 au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie - UMB. Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru unul dintre tronsoane instanța de judecată a decis recent revizuirea deciziei CNAIR.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele trei contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Ce se întâmplă în China?

4 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990