VIDEO Germania: Actualul ministru de finanţe Olaf Scholz, confirmat candidat al SPD pentru postul de cancelar

Social-democraţii germani (SPD), aflaţi la guvernare alături de creştin-democraţii cancelarei Angela Merkel (Uniunea Creştin-Democrată, CDU), l-au confirmat cu o majoritate covârşitoare de voturi, duminică, pe ministrul de finanţe Olaf Scholz drept candidat la postul de cancelar federal în alegerile generale din septembrie, relatează dpa.

Fostul primar al Hamburgului a fost votat de 96,2% dintre cei aproape 600 de delegaţi ai SPD, în cadrul conferinţei online de duminică.

Scholz şi-a început campania electorală cu promisiunea de a transforma "social" economia şi de a face progrese în planul protejării mediului, stabilind termenul-limită de 2045 pentru atingerea neutralităţii emisiilor.



SPD a pierdut teren în favoarea Verzilor, pe care sondajele îi indică drept principalii rivali ai CDU.

Afişându-şi ambiţiile în ce priveşte clima, Scholz a încercat totodată să se distanţeze de candidata recent confirmată a Verzilor, Annalena Baerbock, amintind de experienţa lui în cadrul executivului, în condiţiile în care Baerbock a fost criticată ca fiind lipsită de experienţă.

El a anunţat şi o serie de promisiuni electorale concrete, în principal creşterea investiţiilor publice pentru întărirea sistemului de sănătate, în şcoli şi în transportul public. SPD vizează de asemenea creşterea la minim 12 euro pe oră a salariului minim.

Potrivit ediţiei de duminică a tabloidului Bild, SPD, cu 16% din preferinţele de vot, se află în urma blocului conservator format din CDU şi aripa sa bavareză, CSU, cu 23%, pe primul loc fiind Verzii cu 26%.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte