VIDEO Gorj: 23 de pacienţi de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, transferaţi în 4 spitale; cei mai mulţi la Târgu Jiu

Un număr de 23 de pacienţi cu COVID-19 de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti au fost transferaţi la patru spitale din Gorj şi Dolj, după defecţiunea apărută la staţia de oxigen a unităţii medicale.

Potrivit ISU Gorj, cei mai mulţi au fost duşi la Spitalul din Târgu Jiu - 13, dintre care unul a decedat.

Totodată, şapte au ajuns la Spitalul din Rovinari, unul la Spitalul CFR Craiova, iar doi la Spitalul din Novaci.

Sursa: ISU Gorj


În total au fost transferaţi 23 de pacienţi.

''La Spitalul din Rovinari au ajuns opt pacienţi, dar unul nu era internat la Cărbuneşti. Fusese transportat pentru internare la Cărbuneşti, dar a fost redirecţionat către Spitalul Rovinari'', a spus purtătorul de cuvânt al ISU, Florin Chisim.

Autorităţile au anunţat trei decese după incidentul apărut la staţia de oxigen a Spitalului din Târgu Cărbuneşti. AGERPRES / (AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker