VIDEO Imagini incredibile din Iran! Un avion cu 135 de pasageri a ajuns pe autostradă!

Un zbor comercial, pe ruta Teheran – Mahshahr, a aterizat pe pista aeroportului, însă pasagerii aflaţi la bord s-au dat jos din avion...pe autostrada din apropiere!

Asta deoarece, în momentul aterizării, roţile avionului au cedat, pilotul a pierdut controlul aparatului de zbor, iar acesta a ieşit de pe pistă şi a ajuns tocmai pe autostradă! Din fericire, nimeni n-a fost rănit.

După ce pasagerii au fost evacuaţi, unul dintre ei a povestit groaznica experienţă pe care a trăit-o. „Când ne pregăteam de aterizare, i-am spus pasagerului de lângă mine că avionul n-are condiţiile necesare pentru o aterizare normală. Exact atunci, avionul s-a izbit de pistă, a pus o frână înfiorătoare şi a ieşit din incinta aeroportului. După câteva minute, ne-am trezit în mijlocul autostrăzii, iar uşile s-au deschis. Imediat, cei din echipaj ne-au ajutat să ieşim, fiindcă exista riscul unei explozii, în condiţiile în care avionul pierdea combustibil. Norocul nostru a fost că, în momentul în care am intrat pe autostradă cu avionul, nu trecea nicio maşină pe acolo“, a povestit un pasager.

O femeie care, de asemenea, s-a aflat la bordul avionului şi-a împărtăşit experienţa într-o postare pe Twitter: „Pot să spun că doar norocul ne-a salvat şi nu ne-am lovit de ceva. Cât a durat totul, am ţipat întruna. Cei din echipaj făceau tot posibilul pentru a ne calma“.


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”

5 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit