VIDEO Informații contradictorii în presa greacă, despre accidentul în care doi adulți și-au pierdut viața și copiii au ajuns răniți la spital

VIDEO Informații contradictorii în presa greacă, despre accidentul în care doi adulți și-au pierdut viața și copiii au ajuns răniți la spital

Unele surse spun că maşina ar fi fost înregistrată în România, în timp ce alte surse spun că este vorba despre un autoturism din Bulgaria. De asemenea, există nişte neconcordanţe şi în privinţa vârstei copiilor.

Potrivit rthess.gr , site-ul unui post de radio din Salonic, primul care a transmis ştirea şi care prezintă şi mai multe fotografii de la faţa locului, un autoturism cu numere de înmatriculare româneşti s-a ciocnit cu un camion la kilometrul 18 al autostrăzii Salonic - Serres. În urma coliziunii, şoferul străin al autoturismului şi soţia sa, în vârstă de 48 şi 45 de ani, au murit, iar cei doi copii minori ai lor, în vârstă de 7 şi 10 ani, au fost grav răniţi şi sunt spitalizaţi. Accidentul a provocat un blocaj pe autostradă şi o lungă coadă de maşini, relatează RThess, conform news.ro.

Pe de altă parte, site-ul de ştiri al televiziunii ANT1, ant1news.gr, scrie că în accidentul care a avut loc miercuri la prânz, în circumstanţe încă neclare, a fost implicată „maşina unei familii din Bulgaria”, care s-a ciocnit cu un camion.

Un bărbat de 49 de ani şi soţia sa de 45 de ani, care au fost evacuaţi la Spitalul Papageorgiou, au fost declaraţi morţi în urma coliziunii violente, în timp ce fiul lor de 12 ani a fost grav rănit şi este tratat la Clinica de Chirurgie Pediatrică a spitalului, susţine ant1news.gr, care face parte din cel mai mare grup media din Grecia, care are investiţii şi în România.

Copilul urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale, urmând să fie internat apoi în Unitatea de Terapie Intensivă pentru Copii a Spitalului Hippocrates.

Fratele său, în vârstă de 10 ani, a fost rănit uşor şi este în afara oricărui pericol, dar este tratat şi el la Clinica de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Papageorgiou.

Ambii copii sunt conştienţi şi comunică cu cei din jur, precizează sursa citată.

De asemenea, conform ANT1 News, şoferul camionului a fost arestat, va fi supus unor teste toxicologice, iar un expert a fost desemnat pentru a stabili cauza exactă a accidentului.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?