VIDEO Iohannis: O coaliţie este un organism viu; e absolut normal să existe opinii chiar foarte diferite

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este absolut normal să existe opinii diferite în coaliţia de guvernare, punctând că, din punctul său de vedere, nu există dispute între PNL, USR PLUS şi UDMR.



"Ceea ce numiţi dumneavoastră dispute, după părerea mea, nu sunt dispute, sunt discuţii. O coaliţie nu e ca la armată - unul comandă şi toţi se execută. O coaliţie este un organism viu. Se discută, nu toată lumea are aceeaşi opinie, iar din discuţie, care nu este o ceartă şi nici o divergenţă, este o discuţie mai mult sau mai puţin publică, se cristalizează soluţiile. Este absolut normal să existe opinii, poate chiar foarte diferite într-o coaliţie, şi este rolul conducerii coaliţiei să negocieze aceste divergenţe. Nu există niciun motiv să credem că oamenii se ceartă. Oamenii discută pornind fiecare de la punctul de referinţă propriu după care până acum s-a ajuns la o concluzie", a spus Iohannis într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor