VIDEO Mădălina Mezei a fost audiată la DNA: Am spus tot autorităților, am încredere în instituții. Eu cred în familie, în carieră și în Tarom

Fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei a fost audiată, luni, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), având calitatea de martor într-un dosar de abuz în serviciu care vizează Ministerul Transporturilor. Mezei l-a acuzat pe ministrul Răzvan Cuc că i-a cerut să țină mai multe curse Tarom la sol pentru ca deputați și senatori să nu ajungă la votarea moțiunii de cenzură.

„E rolul autorităților să stabilească adevărul. Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în Tarom. Tarom este a doua mea familie. Dl Cuc a trecut o linie când a considerat că își poate bate joc de cariera și profesia unui om. Planul meu profesional e de a livra o strategie pentru Tarom pe termen lung, iar eu l-am crezut pe dl Cuc că putea construi așa ceva împreună. În rest nu aș mai vrea să declar nimic. Nu mai spun nimic, am spus tot autorităților, am încredere în instituțiile democrației românești”, a declarat Mădălina Mezei la ieșirea de la DNA.

Fosta șefă a Tarom Mădălina Mezei a confirmat, vineri, că are calitatea de martor într-un dosar DNA pe abuz în serviciu legat de Ministerul Transporturilor. Mezei a susținut o conferință de presă, vineri, în fața sediului Tarom. Ea a relatat cum a fost discuția în care ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să țină la sol aeronave cu care urmau să vină parlamentarii la votarea moțiunii de cenzură.

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a recunoscut, vineri, într-o conferință de presă, că s-a întâlnit cu Mădălina Mezei, fosta șefă Tarom, în seara de dinaintea moțiunii de cenzură, pe stradă, dar că discuția a avut loc la solicitarea acesteia și că nu i-a cerut să oprească la sol curse ale Tarom. Cuc spune totuși că a întrebat-o ce parlamentari vin în ziua moțiunii cu aeronavele Tarom.


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Și chestia asta pute tot a Servicii...

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Comuna din România unde se construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

5 Scena virală cu tânăra din Coreea care străbate România pe bicicletă. „Nu intră bine în țară că se întâlnește cu valorile noastre”