VIDEO Marcel Vela: Azilele de bătrâni nu vor fi închise; îngrijitorii - izolaţi la locul muncă pentru 14 zile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seara, că se interzice pe perioada stării de urgenţă încetarea sau suspendarea activităţii serviciilor sociale de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.



De asemenea, aparţinătorii, susţinătorii sau reprezentanţii legali ai persoanelor aflate în aceste centre, pe baza unei cereri, pot solicita transferul beneficiarilor din centru la domiciliu, dacă îşi asumă, pe propria răspundere, că au condiţii corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora.

"Se instituie, pe perioada stării de urgenţă, măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior pentru personalul angajat al centrelor prevăzute (...), pe o perioada de 14 zile. Perioada prevăzută este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezenţa personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi", se mai arată în Ordonanţa Militară nr. 8 , prezentată de Marcel Vela. AGERPRES


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric