VIDEO Ministrul de interne anunță că s-a ridicat carantina la Suceava și cele 8 comune limitrofe

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, miercuri seara, adoptarea ordonanței militare 12, prin care se ridică măsura carantinei în municipiul Suceava și cele opt comune limitrofe.
 

Declarațiile lui Vela:
  • Vă prezint a 12-a ordonanță militară. Începând cu publicarea în Monitorul oficial se ridică măsura de carantinare în municpiul Suceava și comunele Salcia, Ipotești, Bosanci, moara, Scheia, Pătruți și Mitocu Dragomirnei

    Mulțumesc compatrioților din județul Suceava pentru dăruirea lor din această perioadă, când au avut grijă de sănătatea celor dragi și i-au protejat pe cei din toată țara. Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători. Vă mulțumesc vouă, mulțumesc prefectului și președintelui Consiliului Județean.

  • Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători. Mulțumesc medicilor, prefectului, șefului CJ
  • Ordonanțele militare, toate mesajele către dvs nu au făcut decât să consolideze zidul împotriva unui inamic invizibil și extrem de agresiv
  • Ne-au făcut să realizăm că suntem mai puternici împreună
  • Acum am arătat că putem fi uniți
  • Trebuie să tratăm fiecare zi cu


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...

2 Matroana are 80 de ani, una dintre șefe e văduva lui Cotabiță / Percheziții la două saloane de masaj erotic, unde se practicau proxenetism și prostituți…

3 VIDEO Asta e Rusia, oameni buni!

4 „Este o zonă musulmană / ” Momentul în care o polițistă apără un predicator creștin în plină stradă, la Londra. „În această țară avem libertate de expr…

5 VIDEO „România este a treia cea mai importantă țară din NATO. Întotdeauna va avea prezență militară a SUA”