VIDEO „Păpușa lui Putin” pretinde că Rusia a învins Ucraina „în primele trei zile”, iar acum este în război cu NATO/„Vom învinge întreaga lume occidentală”

Kremlinul este în război cu NATO și a învins Ucraina în „primele două sau trei zile” de război, a susținut propagandista rusă Margarita Simonyan la televiziunea rusă de stat, relatează Sky News .

Într-un clip distribuit de oficialul ucrainean Anton Gherșcenko, Simonyan este văzută spunând unor participanți la o emisiune de la TV rusă că Kremlinul va învinge Occidentul.

Simonyan, care este redactor-șef al organizației media rusești controlate de stat Russia Today (RT), afirmă că unii oameni numesc criza actuală din Ucraina o „operațiune militară”, iar alții un „război”, dar ea „nu vede o mare diferență” între cele două descrieri.

Ea susține că Ucraina a fost „înfrântă în primele două sau trei zile” de război, iar acum Rusia se luptă cu țări NATO și non-NATO.

„Deci, acum există un război cu NATO pe teritoriul Ucrainei”, adaugă ea.

„Gândiți-vă doar, ce se va întâmpla când vom câștiga acest război? În mod deliberat nu spun dacă vom câștiga, ci când vom câștiga, pentru că nici nu vreau să mă gândesc la ‘dacă’, cu voia lui Dumnezeu.

„Gândiți-vă doar la asta, vom învinge întreaga lume occidentală, care trimite acum toată puterea sa”.


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

4 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est

5 „Cât o mai ții, domnule, cu minciuna asta?” / Atac dur al lui Rareș Bogdan împotriva premierului Bolojan