VIDEO Poliţist local amendat pentru că a intrat fără mască într-un magazin. „De ce n-ai mască, nesimţitule?”

Un doljean l-a filmat pe un poliţist local în uniformă care intrase fără a purta mască într-un magazin, încălcând astfel legislaţia valabilă în timp de pandemie. Mai mult decât atât, cel care a filmat totul l-a apostrofat dur pe poliţist, apoi a pus imaginile pe o reţea de socializate.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în urma imaginilor apărute în spaţiul public, referitoare la un poliţist local, care ar fi intrat într-un magazin din Craiova, fără a purta masca de protecţie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu.

Astfel, poliţistul local a fost amendat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

„De asemenea, verificările sunt continuate de poliţişti în vederea identificării persoanei care se poate auzi pe înregistrare adresând cuvinte jignitoare”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj. Şi persoana în cauză riscă să fie amendată pentru încălcarea legii privitoare la ordinea şi liniştea publică.

 


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte