VIDEO Președintele Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban să formeze guvernul

VIDEO Președintele Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban să formeze guvernul

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație la Cotroceni, că l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcția de premier. Liderul PNL a fost prezent alături de președinte și a precizat care sunt prioritățile sale.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

Acum puține zile a trecut moțiunea de cenzură și a căzut guvernul PSD și e foarte bine așa. Pentru că PSD din 2017 a avut trei guvern care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României și ne-a ținut pe toți pe loc. Acest lucru a fost constatat de toate partidele din Opoziție și așa a fost posibilă moțiunea de cenzură, care a fost un real succes pentru opoziție.

După consultările cu partidele parlamentare am tras concluzia pe care am spus-o și după prima rundă de consultări, că se conturează un guvern în jurul PNL. PNL a fost singurul partid care a venit la consultări și a spus direct că sunt dispuși să-și asume guvernarea în această perioadă de tranziție.

Guvernul care va fi instalat va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare. Și dacă veni vorba de ele, personal cred că anticipatele sunt o soluție foarte bună, dar nu acum, cu guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eșuat e o zi pierdută, un risc pentru România

Am decis să desemnez următorul premier în persoana domnului Ludovic Orban, președintele PNL. E președintele celui mai mare partid din Opoziție, promotorul principal al moțiunii de cenzură. Așa este democratic corect.

Sper ca toți actorii politici să înțeleagă că suntem în criză politică și cu cât mai repede se ajunge la o soluție bună, cu atât mai bine. Cred că trebuie instalat urgent noul guvern pentru a putea îndeplini câteva sarcini: organizarea alegerilor prezidențiale, proiectul de buget pe 2020, închiderea bugetului pe 2019.

Aștept multe alte lucruri de la guvernul Orban și sunt convins că se vor strădui să pună pe picioare o guvernare de tranziție de succes. Am discutat mult ce trebuie și ce poate face guvernul.

Situația nu va fi simplă deloc, pentru că opoziția în Parlament e atât cât am văzut-o și va fi destul de greu de negociat proiecte complicate, precum bugetul. Dar toate aceste lucruri sunt posibile, am toată încrederea că guvernul Orban se va ocupa foarte serios de toate aceste chestiuni.

Principalele declarații ale premierului desemnat Ludovic Orban:

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată într-un moment dificil pentru România. Sunt onorat și vă garantez că-mi voi pune toate cunoștințele în slujba interesului public.

Asumarea formării guvernului este ceea ce ne definește în acțiunea noastră publică. Vom da românilor ce așteaptă de la noi și de la un guvern normal: cinste, competență, integritate, dedicare în servirea interesului public și soluții pentru marile probleme.

Principalele priorități ale guvernului sunt: refacerea echilibrelor macroeconomice și corectarea măsurilor economice care au lovit mediul de afaceri, restructurarea aparatului guvernamental, readucerea competenței, digitalizarea administrației, acordarea unei atenții serioase a tuturor obiectivelor de investiții în infrastructura de transport, educație, sănătate și alte domenii publice, consolidarea parcursului european al României. De asemenea, respectarea tuturor rigorilor privind statul de drept, asigurarea unei independențe reale a justiției, readucerea instituțiilor în slujba cetățenilor.

Am încredere în toți partenerii care au fost alături de noi în atingerea obiectivului major de a pune punct guvernării PSD și sunt convins că vom găsi discernământ pentru servirea cetățeanului în discuțiile ulterioare.

Klaus Iohannis: Vă doresc mult succes în formarea guvernului și negocierea voturilor pentru învestitură.

---

Conform Constituției, premierul desemnat are un termen de zece zile pentru a se prezenta în fața Parlamentului cu programul de guvernare și echipa pentru care cere votul de învestitură. Pentru ca noul guvern să fie învestit e nevoie de 233 de voturi favorabile în Parlament.
 





Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…