VIDEO Prima imagine cu momentul distrugerii navei rusești în Marea Neagră/10 membri ai echipajului sunt dați dispăruți

VIDEO Prima imagine cu momentul distrugerii navei rusești în Marea Neagră/10 membri ai echipajului sunt dați dispăruți

Nava ce aparținea Flotei Mării Negre a Federației Ruse care a fost lovită de ucraineni este distrusă și o treime din membrii echipajului sunt dați dispăruți.

Remorcherul Vasili Beh fusese lansat în 2016. Nava a asigurat livrarea muniției, armelor și trupelor către Insula Șerpilor. Acum nava s-a transformat într-o epavă în largul coastei Odesei și nu va mai putea participa la războiul împotriva Ucrainei.

Comandamentul operațional „Sud” al Ucrainei a dat detaliile operațiunii de distrugere a navei rusești, potrivit canalului de Telegram TG.

Potrivit datelor preliminare, 70% din echipaj a fost afectat, soarta celorlalți marinari fiind necunoscută. Rusia confirmă distrugerea remorcherului „Vasili Behh”.

Marina rusă încearcă să efectueze o operațiune de căutare și salvare. Publicația „Dumskaya” scrie că la bordul remorcherului se aflau 33 de persoane: 23 dintre ei au fost răniți, zece sunt dispăruți.

Maxim Marchenko, președintele Administrației Militare Regionale Odesa, a menționat că rachetele Harpoon au fost folosite pentru a distruge nava rusă.

Sistemul de apărare aeriană ”Tor” instalat pe punta remorcherului „Vasili Beh” nu a salvat nava de la atac.

Marina ucraineană afirmă că a lovit un remorcher rusesc din Flota Mării Negre, ce avea la bord un sistem antiaerian „Tor” și ducea soldați, arme și muniție pe Insula Șerpilor. Potrivit sursei citate , nava lovită pe Marea Neagră este remorcherul „Vasiliy Bekh" (indicativ SB-379).

Remorcherul Vasily BekhFoto: Twitter
  • Ministerul apărării de la Kiev a sugerat că nava a fost scufundată, spunând că remorcherul a fost „demilitarizat complet”, iar acum „(crucișătorul) Moskva nu mai este singur (pe fundul mării)”
  • Armata ucraineană a spus că a folosit două rachete antinavă Harpoon, cel mai probabil dintre cele primite de la Danemarca. SUA au promis că vor trimite și ele asemenea arme.

Acesta este primul clip care arată rachete antinavă ucrainene în acțiune contra Rusiei. Aproape sigur, crucișătorul Moskva a fost lovit cu rachete Neptune, dar nu există imagini cu lovitura care a scufundat nava-amiral din Marea Neagră.

Interesant este că lovitura a fost filmată de la depărtare de o dronă turcească a ucrainenilor, pe imagini fiind evidentă inconfundabila interfață a Bayraktar TB-2. Aceasta probabil a contribuit la operațiune, stând însă la o depărtare destul de mare ca să nu intre în raza de acțiune a sistemelor Tor.

Potrivit estimărilor, drona filma de la o distanță de 15 kilometri, având o altitudine de circa 1.000 de metri.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”