VIDEO Priviți și ascultați cu câtă scârbă vorbește despre Justiție acest infractor înfipt în traheea României

Priviți și ascultați cu câtă scârbă vorbește acest infractor înfipt în traheea României! Priviți-i mimica feței când vine vorba despre legile pe Justiție. O să aveți senzația că vrea să zică: Căcatul ăsta de proiect... Și apoi precizarea de final: Stați puțin, eu nu sugerez. Eu dacă e să fac ceva, o să cer.

Întrebător Antena 3: Aveţi ceva să îi reproșați domnului ministru al Justiției?

Liviu Dragnea: Eu, în general când vorbesc, cam știu ce vorbesc. Dacă sunt câteodată nemulțumit, nu sunt așa, din cer sau din nori. Domnul ministru al Justiției trebuia să lanseze în dezbatere publică acest proiect privind cele 4-5-6 decizii ale Curții Constituționale de a fi puse în acord cu legislaţia, despre care a vorbit și la care m-am referit și eu, de acum două trei săptămâni de zile. Am așteptat trei săptămâni, o lună, dar nu poți să suspenzi activitatea în Parlament pentru că se întârzie la minister.

Ce am mai spus eu în acea ieșire, pentru care am văzut că m-a certat și premierul și ministrul Justiției, că dacă se întârzie foarte mult, inițiative legislative pot apărea și în Parlament. Deocamdată, în acest stat, Parlamentul încă mai are dreptul să legifereze.

Întrebător Antena 3: Regretați faptul că l-ați susținut pe Tudorel Toader să ajungă ministru al Justiției?

Liviu Dragnea: Nu pot să spun că regret, dar nici nu pot să spun că-s foarte fericit.

Întrebător Antena 3: Aveți de gând să sugerați o remaniere de Guvern?

Liviu Dragnea: Stați puțin, eu nu sugerez. Eu dacă e să fac ceva, o să cer.



populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet