VIDEO Procesiune religioasă în județul lui Oprișan. O bătaie de joc la adresa prevederilor impuse de starea de urgență

Icoana Făcătoare de Minuni de la Dălhăuți a străbătut sâmbătă bulevardul principal din Focșani și s-a oprit pentru scurte momente în dreptul bisericilor aflate la stradă iar mai mulți credincioși atingeau icoana.

Procesiunea ar fi fost realizată la îndemnul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, scrie  Vrancea24.  „Icoana Maicii Domnului a fost plimbată într-un autoturism de teren, iar în altă mașină au fost instalate boxe audio, de unde au răsunat la volum maxim cântece religioase. din informațiile noastre, Icoana de la Dălhăuți urmează să ajungă până la Adjud și de acolo în localitatea buzoiană Nehoiu”, notează publicația.

Într-un video postat pe rețelele de socializare se vede cum mai multe persoane ating pe rând mașina și rama icoanei și apoi își fac cruce, în condițiile în care în România a fost declarată stare de urgență și autoritățile cer oamenilor să stea în casă și, dacă ies totuși afară, să stea la distanță unii de alții.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker