VIDEO Radu Jude a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”

VIDEO Radu Jude a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”

Regizorul român Radu Jude a câștigat cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” Ursul de Aur la cea de-a 71-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, potrivit site-ului oficial al festivalului . Radu Judec câștigase în urmă cu șase ani și Ursul de Argint pentru filmul Aferim. Filmul regizat de Radu Jude a fost produs de Ada Solomon.

”Este o comedie amară, cu apariții speciale – de la Axinte la Marina Voica, Ion Dichiseanu, Aurelian Temișan, Adrian Enache. Katia Pascariu,din rolul principal, este o actriță excepțională și a lucrat în premieră cu Radu Jude”, a declarat Ada Solomon la Digi 24.

Din distribuție fac parte Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean și Andi Vasluianu.

Trailerul filmului:

Filmul este un triptic satiric şi contemporan care relatează, pornind de la un video sexual devenit viral, o societate în care limita dintre ceea ce este public şi ceea ce este intim este ameninţată şi în care toţi cred că au dreptul să judece şi să critice, potrivit Agerpres.

Subintitulat „Schiţă pentru un film popular”, lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia.

„Un prieten a descris acest film ca fiind întâlnirea dintre Immanuel Kant (legea morală) şi Emanuelle Cunt (legea mortală). Iar criticul Andrei Gorzo declara recent că filmul este: ‘agresiv, experimental, debordând de idei şi mai ales de un simţ superincisiv al contemporanului’. Nu mai am nimic de adăugat”, a afirmat regizorul Radu Jude.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie iar de costume, Cireşica Cuciuc. Producător este Ada Solomon.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE la Berlinale 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie.

Foto: Scenă din Babardeală cu bucluc sau porno balamuc – MicroFilm



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”