VIDEO Rușii își iau adio de la ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov. Niciun politician european de rang înalt nu va participa la funeralii

VIDEO Rușii își iau adio de la ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov. Niciun politician european de rang înalt nu va participa la funeralii

Cetățenii ruși îi aduc sâmbătă un ultim omagiu la Moscova ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihai Gorbaciov, care murit marți la vârsta de 91 de ani. Trupul liderului creditat în Occident pentru a fi pus capăt Războiului Rece este depus la Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova.

Medvedev la funeraliile lui Gorbaciov FOTO EPA-EFE

Rușii au început să sosească la Sala Coloanelor, destinată personalităților ilustre ale Rusiei, înainte de deschiderea capelei pentru public la ora 10 dimineața, așteptând să îi aducă un ultim omagiu celui care prin reformele sale a deschis URSS către lumea democratică. Totuși, Gorbaciov, un lider care a câștigat respectul lumii occidentale, nu a reușit să împiedice destrămarea URSS, pe care nu și-a dorit-o.

Kremlinul a anunțat că ceremonia funerară va avea „elementele unor funeralii de stat”. Președintele rus Vladimir Putin care a numit colapsul URSS „cea mai mare catastrofă geopolitică din istorie” nu va participa la funeralii, purtătorul său de cuvânt motivând o agendă încărcată.

Președintele rus a mers joi la spitalul din Moscova, unde a murit Gorbaciov după o boală gravă, pentru a depune flori și a-i aduce un ultim omagiu. Putin a oferit condoleanțe familiei și a transmis că liderul sovietic a „avut un impact asupra cursului istoriei” și a găsit propriile soluții la probleme urgente și complexe.

Era bine cunoscut faptul că Putin și Gorbaciov au avut o relație tensionată - ultima lor întâlnire ar fi avut loc în 2006.

Cel mai recent, s-a spus că Gorbaciov era mâhnit de invazia Ucrainei de către Rusia, chiar dacă a susținut anexarea peninsulei Crimeea a Ucrainei în 2014. El nu s-a pronunțat direct împotriva războiului, transmițând un mesaj de pace prin intermediul Fundației sale.

El este considerat în Occident un arhitect al reformelor care au creat condițiile pentru încheierea Războiului Rece în 1991 - o perioadă de tensiuni profunde între Uniunea Sovietică și națiunile occidentale.

A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990 „pentru rolul principal pe care l-a jucat în schimbările radicale în relațiile Est-Vest”.

Dar în noua Rusie care a apărut după 1991, el a stat la periferia politicii, concentrându-se pe proiecte educaționale și umanitare.

Gorbaciov a făcut o încercare nereușită de a reveni în viața politică în 1996, când a primit doar 0,5% din voturi la alegerile prezidențiale.

Niciun politician european de rang înalt nu va participa la funeraliile lui Gorbaciov

Niciun politician european de rang înalt nu este aşteptat să participe la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, sâmbătă, la Moscova, informează sâmbătă dpa, relatează Agerpres.

Cancelarul federal german Olaf Scholz a spus că nu a primit nicio invitaţie la funeraliile lui Gorbaciov, iar predecesoarea lui, Angela Merkel, a refuzat una pe motiv că s-a accidentat la genunchi.

Ambasadori şi diplomaţi vor fi prezenţi la funeralii. Preşedintele francez Emmanuel Macron va fi reprezentat de ambasadorul Franţei în Rusia, Pierre Levy.

Premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, singurul politician european de rang înalt care duce tratative cu Rusia pentru livrări de gaze ruseşti, s-a deplasat sâmbătă dimineaţa la Moscova pentru funeraliile ultimului lider al Uniunii Sovietice., Mihai Gorbaciov, relatează Agerpres.

Ambasadorul Germaniei, Geza Andreas von Geyr, a fost testat pozitiv pentru coronavirus şi va fi reprezentat de adjunctul său.

Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, este aşteptat să participe la funeralii.

Fiica lui Gorbaciov, Irina, a anunţat că funeraliile vor fi unele modeste. Trupul lui Mihail Gorbaciov a fost expus publicului în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, rezervată personalităţilor ilustre. Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953, iar mai înainte şi fondatorul URSS, Vladimir Ilici Lenin, a avut funeraliile în acelaşi loc. Ultimul politician rus a cărui ceremonie funerară a fost organizată în acea sală este Vladimir Jirinovski, decedat anul acesta în aprilie.

Funeralii modeste

Însă, chiar dacă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că vor fi "elemente de funeralii de stat" în timpul ceremoniei, inclusiv o gardă de onoare în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, funeraliile lui Gorbaciov sunt mult mai modeste decât cele ale lui Boris Elţin, care a murit în 2007.

Slujba de înmormântare a lui Elţin au avut loc în Catedrala Iisus Mântuitorul, unde mulţimi de oameni s-au perindat prin faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte, iar Vladimir Putin a susţinut atunci un discurs funerar.

Kremlinul a declarat că Putin lucrează sâmbătă şi este prea ocupat pentru a asista la ceremonie, dar el s-a deplasat joi la morga spitalului unde a murit Gorbaciov, depunând un buchet de flori lângă sicriul acestuia. Nicio zi de doliu nu a fost declarată în Rusia.

Mihail Gorbaciov va fi a fi înhumat alături de soţia sa, Raisa, în cimitirul Novodevicie. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov.

Însă, dintre preşedinţii sovietici, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale