VIDEO Soldații ruși s-au ascuns pe după copaci și garduri/Primul videoclip cu raidul tranfrontalier din Belgorod al Legiunii pentru Libertatea Rusiei

VIDEO Soldații ruși s-au ascuns pe după copaci și garduri/Primul videoclip cu raidul tranfrontalier din Belgorod al Legiunii pentru Libertatea Rusiei

La câteva zile după ce militarii ruși care luptă împotriva regimului lui Putin au realizat un raid transfrontalier care a generat panică în regiunea Belgorod, Legiunea pentru Libertatea Rusiei a postat un videoclip care ar rezuma incursiunea de două zile, subliniind că, deși erau în superioritate numerică, soldații armatei regulate a Rusiei s-au ascuns de teamă în casele localnicilor, pe după copaci și după garduri.

Atac in BelgorodFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Potrivit Legiunii acest videoclip ar arăta lașitatea și neprofesionismul trupelor lui Putin și cum aliații forțelor ucrainene au reușit să distrugă tehnică militară rusă.

„Cu superioritate numerică, acționând pe un teritoriu familiar, soldații Forțelor Armate Ruse au intrat în panică și s-au ascuns pe plantații și după garduri. Videoclipul arată imagini ale companiei de puști motorizate ascunzându-se în casele abandonate ale locuitorilor. Au vrut să joace de-a v-ați ascunselea, dar artileriştii noștri joacă mai bine. Sunt și vehicule distruse și avariate, care nu vor mai merge pe drumurile rusești pentru a distruge orașele ucrainene. Show-ul abia a început”, arată o postare a Legiunii pe Twitter lângă un video care rezuma operațiunea din Belgorod.

De altfel, o înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată că forțele ruse din disperare au trimis inclusiv bombardiere de atac Su-34 împotriva trupelor care au efectuat un raid în regiunea Belgorod de la granița cu Ucraina. Cu toate acestea, bombardierele au ratat ținta.

Filmarea arată cum avioanele militare rusești au zburat la o altitudine foarte joasă pentru a-și lansa bombele, faptul că acestea par să își rateze ținta scoțând în evidență cât de dificil este să folosești muniții neghidate la astfel de înălțimi în condiții de luptă.

Disperarea este dovedită și de cererile guvernatorilor ruși de la granița cu Ucraina pentru luarea măsurilor.

Guvernatorii ruși solicită înarmarea unităților locale de autoapărare sau chiar înființarea unei noi structuri militare de comandă la frontieră.

Armata rusă a afirmat marți că i-a învins pe militanții care au atacat cu vehicule blindate regiunea sa vestică Belgorod și că a ucis peste 70 de „naționaliști ucraineni", împingându-i pe restul înapoi în Ucraina.

Cu toate acestea, fondatorul uneia dintre aceste grupări, Denis Kapustin de la Corpul Voluntarilor Ruși, s-a adresat jurnaliștilor în nordul Ucrainei, aproape de granița rusească, asigurând că reușita de a pătrunde în Rusia și de a se întoarce în Ucraina poate fi considerată un succes.

Incursiunea rușilor pro-ucraineni în regiunea Belgorod din vestul Rusiei pare să se fi încheiat, după ce pe rețelele de socializare au început să circule imagini cu mai multe vehicule blindate utilizate de Legiunea Libertății Rusiei și Corpul de Voluntari Ruși ca fiind capturate sau distrusede Forțele Armate ale Rusiei.

Cine sunt militarii ruși care luptă de partea Ucrainei și împotriva lui Putin

Armand Goșu scria săptămâna aceasta pe HotNews că militarii care au trecuta granița Rusiei luni purtând însemnele Ucrainei se declară patrioți ruși, voluntari care acționează împotriva lui Putin. Încă din 2014, de partea Ucrainei luptau câteva sute de voluntari ruși, cei mai mulți provenind din grupări naționaliste. Unii sunt condamnați la închisoare în Rusia pentru diferite delicte politice, motiv pentru care au preferat să fugă în Ucraina. Printre ei sunt și foști ofițeri FSB sau chiar actori.

Kremlinul a tolerat grupările de opoziție, inclusiv pe cele de extremă dreaptă, până în 2012, la protestele care au însoțit revenirea lui Putin în fotoliul de președinte. După începerea Revoluției Demnității, sute de opozanți ruși dar și simpli aventurieri au venit la Kyiv. Mai toți cu speranța obținerii unui pașaport ucrainean. După 2014 acest lucru a devenit imposibil.

Opozanților ruși li s-a permis să lupte în cadrul structurilor Ministerului de Interne, inclusiv în unitatea de elită Azov. Apoi au fost invitați să se alăture legiunii străine. În cele din urmă, după invazia de la 24 februarie 2022, s-a găsit soluția înființării Corpului Voluntarilor și a Legiunii Libertății.

Mark Galeotti, șeful companiei de consultanță Mayak Intelligence din Londra, și autorul mai multor cărți despre armata rusă, a declarat că cele două grupuri erau formate din ruși anti-Kremlin, de la liberali și anarhiști la neonaziști.

„Ei speră că, într-un fel sau altul, pot contribui la căderea regimului Putin. Dar, în același timp, trebuie să ne dăm seama că acestea nu sunt forțe independente ... Ele sunt controlate de serviciile secrete militare ucrainene", a spus el.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro