VIDEO Uite cum s-a ȘOIMĂNIT asta de la Antena3!

Oana Stancu Zamfir, realizatoarea emisiunii Exces de Putere de la Antena 3, a provocat stupoare în platoul în care abia sosise invitata sa specială Irina Loghin, călcând greșit și prăbușindu-se în direct. Deși căzătura a fost spectaculoasă și, evident, dureroasă, jurnalista s-a ridicat rapid, și-a luat pantoful care zburase la un metru, s-a retras într-o parte și a încercat să-și calmeze invitații stupefiați de incident, scrie  Evz.ro .

Irina Loghin a părut cea mai afectată de acest accident, iar Oana Stancu s-a văzut nevoită să repete de mai multe ori ”sunt ok, sunt ok” pentru ca doamna muzicii populare să-și revină și să poată ”interpreta” playbackul cu care venise pregătită.
 
- Ne pare rău că armele politicii le lăsăm puțin pe locul doi!, a spus unul dintre soliștii abia sosiți în platou.

Vedeta Antenei 3 și-a prezentat invitații și a încercat să se îndepărteze de locul în care aceștia urmau să interpreteze o colindă. După câțiva pași s-a prăbușit însă. Deși era întinsă la pământ, nici unul din cei trei bărbați aflați pe scaune, în platou, nu a schițat vreun gest care să indice că ar fi intenționat s-o ajute pe vedeta aflată în dificultate.

Oana Stancu s-a ridicat ajutată de unul din interpreții care o însoțeau pe Irina Loghin și a încercat să depășească rapid momentul stânjenitor:
- Am făcut-o! Acum am făcut-o! Acum ne ridicăm, ne dăm la o parte și vă ascultăm.

Oana Stancu este una din cele mai bine plătite vedete ale Antenei 3. Potrivit declarației de avere a soțului acesteia, senator PNL, vedeta câștigă peste 6.000 de euro pe lună. Veniturile Oanei Stancu, potrivit acestui document, au rezultat din  „contract prestări servicii”, pe anul 2015, motiv pentru care vedeta TV a câștigat suma de 362.778 de lei, acest lucru însemnând un salariu lunar de 6.700 de euro. Mai sunt trecute în declarația de avere și bijuteriile Oanei Stancu, care sunt estimate la 10.000 de euro.




populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade