VIDEO Un poliţist de la DIPI a incendiat un apartament şi a împuşcat doi oameni, după o ceartă cu iubita, la Pitești

După ce s-a certat cu iubita, un poliţist de la DIPI a incendiat un apartament din Piteşti, în noaptea de joi spre vineri, iar la apariţia forţelor de ordine, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a tras 7 focuri de armă, rănind o femeie şi un poliţist, transmite  Mediafax .

Potrivit anchetatorilor incidentul a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, într-un imobil situat pe strada Livezilor din Piteşti.

Bărbatul, ofiţer în cadrul Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), se afla în apartamentul în care iubita sa locuia cu chirie.

După o ceartă cu iubita, poliţistul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a incendiat apartamentul, din care iubita tocmai plecase ca urmare a scandalului.

 La faţa locului au ajuns echipaje de la poliţie, jandarmi, dar şi pompieri, pentru a stinge incendiul

Bărbatul a luat pistolul personal şi a tras 6-7 focuri de armă înspre locatarii blocului, care ieşiseră speriaţi să vadă ce s-a întâmplat, dar şi către forţele de ordine.

Unul din gloanţe l-a nimerit pe un polițist de la Secţia 1 Poliţie Piteşti în cap, iar un altul a rănit-o chiar pe proprietara locuinţei incendiate, în picior.

Un jandarm a reuşit să îl imobilizeze pe agresor, înainte ca acesta să facă şi mai multe victime. Se pare că rănile nu sunt grave şi pun viaţa victimelor în pericol.

"În Camera de Gardă au ajuns trei pacienţi, victimele unei agresiuni. Agresorul are o plagă la nivelul mâinii, iar cele două victime au traumatism cranio cerebral prin împuşcare cu o plagă de aproximativ 4 centimetri fără leziuni osoase la nivelul craniului. Cealaltă victimă, o plagă escoriată de genunchi. Femeia a fost deja externată, iar bărbatul a fost internat pe secţuiia de Neurochirurgie, pentru supraveghere. Deci, doi dintre pacienţi erau răniţi de glonţ, iar agresorul va fi îndrumat către poliţie. El are o plagă tăiată, retenţie de corp străin la nivelul mâinii", a declarat Cristina Ţuculeanu, medic UPU- Spitalul Judeţean Argeş.

 De anchetă se va ocupa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, iar procurorii, dupa audieri, vor decide daca il vor retine pe ofiţer pentru 24 de ore.


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

5 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…