VIDEO UPDATE Autorul jafului armat de la banca din Bistrița a reușit să fugă cu aproximativ 19.000 lei

VIDEO UPDATE Autorul jafului armat de la banca din Bistrița a reușit să fugă cu aproximativ 19.000 lei

UPDATE ORA 15.29 Aproximativ 19.000 lei este suma pe care bărbatul care a comis, marți dimineața, jaful armat de la o unitate bancară din Bistrița a reușit să o fure, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Alexandra Vereșezan.

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

* Autorul jafului de la o bancă din Bistrița, în continuare neidentificat

Bărbatul, care purta o șapcă și ochelari de soare, a intrat în bancă, s-a așezat în spatele unei cliente care venise să își plătească rata, după care a scos un pistol și a amenințat o casieră să îi dea banii pe care îi avea.

Banii i-a introdus într-un rucsac, după care a ieșit în fugă și, potrivit primelor informații, ar fi urcat într-un autoturism și a demarat în trombă.

Potrivit descrierii făcute de o vânzătoare de ziare, care l-a văzut când a ieșit din bancă, autorul jafului este un bărbat la 30-35 ani, înalt, atletic.

Vânzătoarea este cea care a sunat la 112 să anunțe jaful, după ce clienta băncii care s-a aflat în fața hoțului a ieșit din incinta unității și a cerut ajutor.

Polițiștii bistrițeni au instituit filtre la intrările în municipiul Bistrița, dar și în județ, în încercarea de a-l prinde pe autorul jafului armat. În plus, se colaborează cu inspectoratele de poliție din județele limitrofe.

ORA 12.08 Jaf armat la o unitate bancară din municipiul Bistrița

Un bărbat înarmat cu un pistol a pătruns marți dimineața în sediul unei unități bancare din municipiul Bistrița și a amenințat o casieră, convingând-o astfel să îi înmâneze o sumă de bani.

În unitatea bancară se mai aflau și alți angajați. Bărbatul a cerut casierei să îi dea banii din seif, însă nu se cunoaște până la această oră prejudiciul creat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Alexandra Vereșezan, incidentul a fost sesizat în jurul orei 10,30.

Bărbatul a reușit să fugă, însă polițiștii sunt pe urmele acestuia și încearcă să îl identifice cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere.

Un martor al jafului armat produs marți dimineața la o unitate bancară din Bistrița a afirmat că individul care a amenințat cu arma angajații băncii ar fi un tânăr cu vârsta de 30-35 de ani, înalt, atletic, care purta o șapcă și un rucsac pe un umăr.

Martorul în cauză este vânzătoare la un chioșc de ziare aflat în imediata apropiere a băncii unde s-a produs jaful.

Ea a afirmat pentru AGERPRES că o femeie a venit și i-a cerut să sune de urgență la 112 după ce, în timp ce se afla în bancă să-și plătească rata, un individ a apărut în spatele ei cu un pistol în mână și a strigat: "Nu mișcă nimeni, este un jaf". Vânzătoarea de la chioșcul de ziare spune că în timp ce vorbea cu dispecerul de la 112 l-a văzut pe bărbatul care a comis jaful ieșind din bancă, însă doar din spate, acesta fugind în direcția opusă cu banii furați în rucsac.

La fața locului se află o echipă de criminaliști care culege probe — amprente și imagini — de pe camerele de supraveghere, în încercarea de a-l identifica cât mai repede pe autorul jafului.

AGERPRES (AS—autor: Tina Țucui, editor: Mihai Simionescu, editori online: Andreea Lăzăroiu, Anda Badea)

* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând data difuzării știrilor pe fluxul agenției.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale