VIDEO UPDATE Daniel Constantin despre datoria la Voiculescu: Discut cu ANAF de peste un an, este o procedură pe care o așteptam

Vicepremierul Daniel Constantin a declarat vineri că are discuții cu reprezentanții ANAF de mai bine de un an referitor la instituirea unei popriri pe datoria pe care o are față de Dan Voiculescu, care este condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA.

"Discut cu cei de la ANAF de mai bine de un an de zile, este o procedură pe care o așteptam, speram să o instituie ceva mai demult. Este încă un pas pe care îl fac în recuperarea unui prejudiciu stabilit de către instanță. După ce se va stabili și se va termina această etapă procedurală, adică acel proces, atunci lucrurile vor intra în normal", a precizat Daniel Constantin la finalul ședinței Coaliției de guvernare.

Acesta a precizat că în acest moment nu există nicio poprire pe conturile sale.

Referitor la articolele publicate în mass-media, ANAF a confirmat joi, într-un comunicat, acțiunea în instanță formulată împotriva lui Daniel Constantin, ca persoană fizică, și, totodată, a respins informațiile apărute în presă legat de poprirea conturilor acestuia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA